176751 – 23102025 – După ce a dat amenzi importante pentru proprietarii terenurilor cu ambrozie, Primăria Corbeanca din județul Ilfov a găsit încă o pârghie pentru a-și rotunji veniturile. A dat amenzi pentru neîncheierea polițelor obligatorii pentru locuințe (PAD).
Măsura este o premieră națională, în condițiile în care niciun primar nu a dat astfel de amenzi în cei peste 15 ani de când există această posibilitate. Unii proprietari reclamă însă că amenzile nu au fost aplicate corect întrucât au avut casele asigurate PAD, asigurarea fiind încheiată doar de unul dintre proprietari.
Potrivit HotNews, oficialii primăriei și ai societății care emite aceste asigurări se acuză reciproc de probleme în interpretarea legii și a informațiilor din bazele de date.
Proprietarii de locuințe din România sunt obligați prin lege să-și asigure casele împotriva a trei riscuri naturale: cutremur, inundații și alunecări de teren. Asigurarea costă 50 de lei/an în cazul caselor din chirpici, pentru care poți primi maximum 50.000 de lei în caz de dezastru, respectiv 130 de lei/an pentru casele mai rezistente, iar în baza asigurării poți primi o despăgubire de maximum 100.000 de lei dacă locuința este distrusă.
Amenzile pentru lipsa asigurării sunt între 100 de lei și 500 de lei, însă niciun primar nu și-a amendat cetățenii în mai bine de 15 ani de când a devenit operațional sistemul de asigurare obligatorie a locuințelor.
Ce reclamă locuitorii din Corbeanca
Acum proprietarii de locuințe din Corbeanca (Ilfov) au primit cu notificări de amendă pentru lipsa acestor asigurări.
Mai mulți oameni s-au plâns de acest lucru pe pagina de Facebook „Corbeanca social community”, unii reclamând că au fost amendați pe nedrept. Un cetățean semnalează că are asigurare PAD valabilă până în luna februarie 2026, dar că a fost amendat deoarece asigurarea este pe numele soției, el fiind coproprietar.
„Supun și eu o problemă spre dezbatere. Eu am asigurare PAD valabilă până în luna februarie 2026. Am primit info cu amenda de la Primaria Corbeanca, deoarece asigurarea este pe numele soției. Întreb – ce asigurăm, casa sau persoana fizica? Răspunsul primăriei: „trebuia trecut si soțul pe polița de asigurare”. O fi bine?”.
Altcineva susține că a primit amendă pentru o clădire declarată nerezidențială: „Am primit și eu azi!! E vorba de o clădire declarată nerezidențială! Dl inspector superior (???) nu cunoaște legea în temeiul căreia aplică amenzi? Legea spune clar: Clădiri nerezidențiale (de exemplu: spații comerciale, birouri, hale, depozite, etc.) – nu sunt obligate prin lege să aibă poliță PAD, dar pot fi asigurate facultativ prin alte tipuri de polițe (de exemplu, asigurare complexă de bunuri)”.
PAID: Amendarea coproprietarilor este o interpretare eronată
Contactați de HotNews, oficialii PAID România, societatea care emite aceste asigurări și plătește despăgubiri în caz de dezastru, au confirmat că au primit mai multe reclamații de la persoane care sunt în această situație, cărora Primăria Corbeanca le-a cerut să își treacă toți coproprietarii în contractul PAD.
„Nu fac decât să aducă un disconfort asiguraților, întrucât obligația de asigurare este deja îndeplinită, pe contractul PAD fiind suficient să menționăm unul dintre coproprietari la rubrica asigurat (completarea restului de coproprietari fiind opțională) întrucât, în caz de daună, este obligatorie prin lege verificarea dreptului de proprietate pentru a se stabili dreptul la despăgubire. În caz de existență a mai multor coproprietari, despăgubirea cuvenită se va împărți astfel între coproprietari în funcție de cota de proprietate deținută”, a declarat pentru HotNews.ro Cosmin Tudor, directorul general adjunct al PAID România.
Acesta spune că „PAID a transmis primăriei o adresă în care a menționat toate acestea și, în plus, a recomandat ca verificarea între lista de locuințe asigurate din comună (la care primăria are acces digitalizat) și lista de locuințe înregistrate la taxe și impozite să fie făcută la nivel de locuință și nu la nivel de proprietar întrucât obiectul asigurării este unitatea locativă”.
„Recomandarea PAID pentru toți asigurații este: Așa cum am comunicat către primărie, pe contractul PAD, la rubrica „asigurat” trebuie completate datele unuia dintre coproprietari, completarea restului coproprietarilor este opțională. Așadar, obligația din L260/2008 este îndeplinită în momentul când locuința este asigurată chiar dacă nu sunt trecuți toți coproprietarii pe contractul PAD. Amendarea coproprietarilor care nu apar pe contractul PAD în vigoare este o interpretare eronată”, a spus directorul PAID.
Acesta a mai precizat că, „în urma adresei de clarificare transmisă de PAID la primărie, procesele verbale de amendare a coproprietarilor unei locuințe deja asigurate, dar care nu apar pe contractul PAD, ar trebui să fie nule sau să fie anulate de emitent”.
Cum crede PAID că a apărut această eroare
„Primăria are acces în baza de date a PAID și poate vedea instantaneu toate locuințele de pe raza unității administrativ teritoriale. Această bază de date la care are acces, cuprinde fiecare locuință asigurată cu adresa ei și cuprinde și numele asiguratului trecut pe poliță și CNP. Conform legii, asiguratul este proprietarul locuinței.
În cazul locuințelor unde sunt mai mulți proprietari, numiți „coproprietari”, cum ar fi soț și soție, sau chiar mai multe persoane în urma unor moșteniri, nu este obligatorie scrierea pe contractul PAD a tuturor acestora, este de ajuns să trecem unul singur”, a explicat directorul PAID.
Nu același lucru se întâmplă însă la DITL-uri, unde, conform legii, fiecare coproprietar are un ROL fiscal, subliniază directorul PAID.
„Astfel, soțul și soția plătesc fiecare câte jumătate din impozitul casei, la fel în cazul mai multor coproprietari, fiecare are rol fiscal și plătește cota-parte din impozit. Cel mai probabil, primăria a comparat listele de la taxe și impozite cu listele de la PAID la nivel de CNP-uri ale persoanelor și nu cum ar fi trebuit, la nivel de locuință asigurată. Astfel au rezultat liste de persoane care, deși figurează ca coproprietari la taxe și impozite, nu figurează în baza de date a PAID”, a mai precizat Cosmin Tudor, directorul general al PAID.
Primarul din Corbeanca: E o vulnerabilitate a listei pe care o primim de la PAID
Contactat de HotNews.ro, primarul din Corbeanca, Ștefan Apăteanu (USR), a confirmat că a început să aplice amenzi în urma unei adrese venită în urma cu două luni de la Prefectură, care semnala că primarii au obligația de a aplica legea privind asigurarea obligatorie a locuințelor.
Acesta a explicat că pe site-ul PAID România este o secțiune pentru primării unde, în baza unor date de acces, primarii se pot autentifica.
„De acolo pot descărca o foaie de calcul atunci când vreau să aplic măsura astfel încât să știu care sunt cei care au achitat această poliță. După care prin comparatie cu ROL-urile fiscale pe care le avem la primărie, știm care sunt cei care nu și-au achitat această poliță”, a spus acesta.
Primarul a admis însă că au apărut probleme în privința coproprietarilor, dar dă vina pe lista furnizată de PAID.
„Aici e o vulnerabilitate a listei pe care o primim de la PAID. În mod normal nu ar trebui să conțină doar datele de identificare ale proprietarului sau coproprietarului, ci codul de carte funciară al imobilului. Am luat măsura de a face încă o verificare în aceste cazuri ca să eliminam aceste situații care sunt excepția, nu sunt regula, în care într-adevăr au plătit asigurarea, dar au primit și notificare de amendă”, a declarat primarul Ștefan Apăteanu.
Acesta a mai precizat că primăria va analiza toate aceste situații în care s-a aplicat eronat amenda și dacă se dovedește așa oamenii își vor primi banii înapoi.
Aproape 1.800 de amenzi date până acum
Primăria a transmis ulterior mai mule informații despre amenzile aplicate.
„În această etapă au fost generate un număr de 1.793 amenzi pentru cetățenii care au domiciliul în comuna Corbeanca și care în evidențele încrucișate cu baza de date generată de PAID au fost identificați ca neavând asigurare PAD valabilă la momentul verificării. Valoarea amenzilor aplicate în această etapă este în sumă de 896.500 lei”, a comunicat Primăria Corbeanca.
Referitor la întrebarea adresată cu privire la câți din cele 1.793 persoane erau coproprietari, Primăria spune că amenzile se aplică per imobil, în baza adresei și după cum imobilul respectiv este un imobil de grad principal.
Primăria susține că „a identificat anumite situații de natură a genera probleme în aplicarea concretă a prevederilor Legii nr. 260/2008, mai ales din perspectiva persoanelor care au calitatea de coproprietar”.
„Persoanele care au primit amenzi în valoare de 500 lei au dreptul ca în termen de 15 zile de la comunicarea procesului-verbal să plătească jumătate din minimul prevăzut de lege și anume suma de 50 lei, fapt menționat și pe procesele verbale transmise”, precizează primăria.
Ce erori ar permite baza de date a PAID
Primăria mai atenționează că PAID România a comunicat în mod expres că nu există obligația legală să fie trecuți coproprietarii pe poliță, însă baza de date furnizată de aceștia deschide posibilitatea unor erori multiple, astfel rezultând chiar posibilitatea amendării coproprietarilor în mod eronat.
Primăria Corbeanca vine cu mai multe exemple, despre care susține că sunt „neasumate de către PAID România și pentru care nu sunt gândite norme de aplicare”:
- „Polița PAD se întocmește pe baza datelor furnizate de către proprietar (în majoritatea cazurilor nu cu acte oficiale), or adresa imobilului este cea transmisă de proprietar. Dacă acesta nu comunică exact adresa care figurează și la primărie (și în această ipoteză pot figura eronat dacă s-au emis acte care au generat schimbarea adresei și care nu au fost depuse de către proprietari: ex. dezmembrări, alipiri, schimbări de numere poștale, etc.), atunci când aceste baze se încrucișează, apare că imobilul are o altă adresă în baza primăriei și figurează ca și neasigurat.
- Dacă există mai mulți coproprietari pe un imobil, nu există norme emise care să menționeze modalitatea de identificare a coproprietarului care să fie amendat pentru lipsa poliței PAD.
- Dacă există mai mulți coproprietari pe mai multe imobile, care la rândul lor sunt și proprietari exclusivi cu cotă de 100% pe alte imobile, legea nu menționează cum anume se individualizează amenda pentru fiecare imobil în parte și care anume persoană este pasibilă de săvârșirea contravenției.
- Dacă există mai multe imobile la aceeași adresă, legea solicită încheierea poliței PAD pentru fiecare imobil în parte. Dacă proprietarul a comunicat la încheierea poliței PAD o singură adresă, fără individualizarea fiecărei locuințe, în baza de date din nou pot fi depistate erori de la PAID, întrucât proprietarul transmite pe adresa respectivă o poliță și noi putem avea în fapt și 3 sau mai multe imobile, or polița PAD se încheie o singură poliță pe o singură adresă”.
Conform adresei nr. 568 din 20.10.2025 comunicată de PAID România, există mențiunea expresă în sensul că „pe polița de asigurare se poate trece doar unul dintre coproprietari”.
Primăria a dat ca exemplu o poliță din care rezultă că se poate face mențiune și despre ceilalți coproprietari pe o poliță de asigurare.
„La momentul emiterii poliței de asigurare, coproprietarii pot să nu fie trecuți pe aceasta, dacă nu se face mențiune despre ei, întrucât după emitere nu se mai poate modifica polița, existând doar modalitatea emiterii unei anexe pentru ei. Acolo unde constatăm că din cauza problemelor deja semnalate anterior au fost emise în baza unei erori materiale amenzi, a fost luată în considerare inclusiv ipoteza retractării amenzilor astfel emise”, se mai arată în comunicatul Primăriei.







