Acasă Social Primarii pot răspunde penal pentru eutanasierea câinilor în adăposturile private ale firmelor...

Primarii pot răspunde penal pentru eutanasierea câinilor în adăposturile private ale firmelor şi asociaţiilor cu care au încheiat contracte de capturare, atenționează FNPA

Fnpa caine

176712 – 20102025 – Federația Națională pentru Protecția Animalelor – FNPA amintește primăriilor că, potrivit O.U.G. 155/2001 și H.G. 1053/2013 privind gestionarea câinilor fără stăpân, este ilegală încheierea de contracte pentru capturarea și eutanasierea câinilor în adăposturi private.

În situația în care o UAT constată că este nevoie de eliminarea din teritoriu a câinilor fără stăpân, singura formă legală prin care primăriile pot acționa este prin adăposturile publice aflate în proprietatea lor, sau, în ultimă instanță, prin contracte cu alte adăposturi publice din același județ, şi doar prin serviciile specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân înființate de consiliile locale.

Primarii care au încheiat contracte de capturare și eutanasiere cu adăposturi private pot fi răspunzători penal pentru fiecare câine eutanasiat într-un adăpost privat pentru faptele de „abuz în serviciu” și „ucidere a animalelor, cu intenție, fără drept”, se arată în comunicatul Federației.

“Câinii pot fi eutanasiați numai în adăposturile publice, și doar în baza unei decizii individuale, emise pentru fiecare animal în parte, de către împuternicitul primarului. Emiterea unor astfel de decizii pentru câinii aflați în adăposturi private reprezintă o faptă penală conform Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor”, precizează avocatul Ruxandra-Eva Ciucur, colaborator al FNPA.

De asemenea, împuternicirea unei persoane din afara primăriei pentru a emite decizii de eutanasiere contravine Codului administrativ și poate constitui abuz în serviciu, conform art. 297 alin. (1) Cod penal.

FNPA a depus deja plângeri la autoritățile competente împotriva unor primării care au încheiat astfel de contracte.

Federația semnalează și faptul că ANSVSA a cerut Direcțiilor sanitar-veterinare județene (DSVSA) să verifice inclusiv protocoalele de colaborare încheiate de primării, “cu accent pe respectarea principiului vecinătății – situațiile în care se concesionează serviciile de gestionare a câinilor fără stăpân de către UAT-uri unor entităţi la sute de kilometri distanță” de localitatea în care au fost capturați.

FNPA reamintește că primăriile au, încă din 2013, posibilitatea legală de a subvenționa sterilizarea câinilor cu stăpân.

Cu toate acestea, multe administrații locale justifică lipsa implicării prin “lipsa fondurilor”, dar exact primăriile cărora le “lipsesc fondurile” încheie contracte ilegale și oneroase, de zeci de mii de euro, pentru capturarea câinilor și transportul lor la distanțe mari, în alte județe, doar pentru a fi eutanasiați.

“Primăriile trebuie să transforme gestionarea prin ucidere în gestionare prin sterilizare, iar adăposturile în Centre de sterilizare și adopție. Este obligația legală, morală și administrativă a primarilor să rezolve problema animalelor fără stăpân într-un mod legal, etic și conform principiilor unei societăți evoluate – prin sterilizare, singura soluție umană și eficientă”, a subliniat Carmen Arsene, preşedinte al FNPA.