176732 – 22102025 – Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională a Camerei Deputaților a dezbătut proiectul de lege care instituie cadrul legal pentru îndeplinirea, pe timp de pace, în mod voluntar, a serviciului militar activ.
Prin acest act normativ este introdus un nou concept – „soldat/gradat voluntar în termen” – care le permite cetățenilor români să urmeze, din proprie inițiativă, un program de pregătire militară de bază în cadrul structurilor MApN.
Proiectul se adresează tuturor cetăţenilor români, bărbaţi şi femei, cu domiciliul stabil în România, cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, care nu au îndeplinit anterior alte forme ale serviciului militar.
Pe durata instruirii de până la 4 luni, participanţilor li se asigură cazare, hrană, echipament, asistenţă medicală și o soldă lunară corespunzătoare funcţiei de soldat. La finalizarea perioadei de pregătire, fiecare participant va primi o indemnizaţie echivalentă cu trei câştiguri salariale medii brute la nivel naţional și va fi inclus în rezerva operaţională a Armatei României.
„Această inițiativă reprezintă o formă modernă și voluntară de instruire, menită să consolideze legătura dintre Armată și societate, să crească gradul de conștientizare privind apărarea națională și să ofere tinerilor o experiență utilă pentru viitor”, a declarat Mihai Weber, președintele Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională.
Prin adoptarea acestei reglementări, se urmărește formarea unei rezerve instruite și întărirea capacității de reacție a sistemului național de apărare, în concordanță cu angajamentele asumate de România în cadrul NATO și al Uniunii Europene.


