176583 – 07102025 – Șefa Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, se află în fața unor noi încercări de demitere, a doua oară în trei luni, după ce grupurile parlamentare de extremă dreapta și stânga din Parlamentul European au depus și prezentat luni două moțiuni de cenzură, scrie Reuters.
Deși moțiunile de cenzură nu au aproape nicio șansă să obțină majoritatea de două treimi necesară pentru a o destitui pe Ursula von der Leyen în cadrul votului de joi (9 octombrie), în timpul sesiunii plenare de la Strasbourg, acestea ar putea expune o nemulțumire mai generală cu privire la leadership-ul șefei CE și ar putea destabiliza Parlamentul UE, al cărui sprijin este necesar pentru adoptarea legislației.
Cele două moțiuni au fost depuse luni, 6 octombrie, de liderii francezi Jordan Bardella (președintele Adunării Naționale, Rassemblement National, partidul lui Marine Le Pen) și Manon Aubry (La France Insoumise, Franța Nesupusă), care au acuzat-o pe von der Leyen de „eșec în gestionarea crizelor majore ale Uniunii Europene” și de „abandonarea intereselor cetățenilor europeni”. Grupurile semnatare sunt „Patrioți pentru Europa”, care reunește partidele de extremă dreapta, și Stânga Unită din cadrul Legislativului european.
În discursul rostit în fața eurodeputaților, Ursula von der Leyen a avertizat că Europa se confruntă cu „cea mai periculoasă situație geopolitică din ultimele decenii”, invocând amenințările venite din partea Rusiei și războiul din Ucraina. Ea a sugerat că destabilizarea politică internă din UE servește intereselor Kremlinului.
Cele două moțiuni actuale se concentrează pe teme diferite, dar converg în critica adusă conducerii Comisiei Europene.
Extrema dreaptă o acuză pe Ursula von der Leyen de „eșecul politicilor verzi” și de „neputința în gestionarea crizei migrației ilegale”, considerând că „Pactul Verde European” afectează competitivitatea industriei europene și agravează costurile pentru cetățeni.
Extrema stângă, în schimb, o critică pentru „inacțiunea morală și politică” în privința conflictului din Fâșia Gaza și pentru acceptarea acordurilor comerciale controversate.
Ambele grupuri denunță, în plus, acordul tarifar cu Statele Unite, considerat dezechilibrat și defavorabil economiei europene, precum și tratatul comercial UE-Mercosur, despre care afirmă că amenință mediul și agricultura europeană. Aceste două acorduri urmează să fie supuse votului în Parlamentul European în lunile următoare, iar rezultatul rămâne incert.
Pentru von der Leyen, nu este o situație nouă, ea confruntându-se deja cu o moțiune de cenzură în luna iulie, inițiată în principal de eurodeputați de extremă dreaptă, moțiune pe care a reușit să o respingă fără dificultăți.














