176932 – 13112025 – Tehnologia poate îmbunătăţi calitatea Educaţiei, iar ştiinţa stimulează creativitatea copiilor. Iar amândouă stau la baza unor proiecte ingenioase gândite de elevi. Pe unele dintre ele le puteţi descoperi la cel mai mare Târg de ştiinţă pentru copii CODE Kids.
Sâmbătă, 15 noiembrie 2025, între orele 11:00 și 15:00, are loc Târgul Național de Știință CODE Kids 2025 la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București.
40 de copii, reprezentanți ai celor 20 echipe CODE Kids din toată țara și din Republica Moldova care s-au calificat la Târgurile-Hackathon Regionale, îşi vor prezenta proiectele de robotică lucrate în cadrul bibliotecilor publice pentru rezolvarea problemelor comunitare.
Programul în sine pleacă de la importanța pe care o are educația, în general, și matematica, în special, în viața unui copil. Programarea este o competență esențială pentru un copil care se pregătește să intre pe piața muncii în următorul deceniu. Studii ale Universității Oxford și ale Forumului Economic Mondial ne spun că tehnologia va afecta profund modul în care vom munci în viitor și ce tipuri de abilități sau domenii de activitate vor fi favorizate, ca urmare a unui val masiv de robotizare și automatizare. Proiectul CODE Kids se adresează cu precădere copiilor din mediile rural și urban mic și îi ajută să privească cu încredere în viitor, având certitudinea că vor fi printre cei norocoși, cei care-și vor găsi un loc de muncă și vor avea șansa bunăstării.


