176896 – 10112025 – La propunerea Ministerului Educației, Guvernul a aprobat mandatul de negociere pentru derularea Programului FLEX – Future Leaders Exchange pentru România/FLEX Abroad în România. Drept urmare, MEC are susținerea Guvernului României pentru derularea acestui program în țara noastră, în anul școlar 2026 – 2027.
Inițial, partea americană a anunțat suspendarea derulării acestui program, în mai multe țări, la nivel internațional (în principal ca urmare a unor constrângeri bugetare – partea americană acoperind integral finanțarea), context în care Ministerul Educației a solicitat menținerea acestuia în România, răspunsul primit de la ACIE fiind favorabil. În Statele Unite ale Americii, discuțiile de până acum în numele Ministerului au fost derulate de Ambasada României la Washington.
De la inițierea programului în România (2015), 300 de tineri liceeni români, participanți la program, au desfășurat aproximativ 1.500.000 de ore de voluntariat în comunități din SUA, implicându-se în proiecte de prevenire a abuzului asupra copiilor, crearea de bănci de alimente, activități comunitare și chiar colaborări cu departamente de poliție locale. Din 2024, elevii americani participanți la programul FLEX Abroad în România, prin relațiile pe care le construiesc cu familiile-gazdă din țara noastră, profesorii, colegii și comunitatea locală, devin adevărați ambasadori ai SUA. Pe perioada șederii în România, aceștia își dezvoltă abilitățile de comunicare în limba română, prin intermediul unor cursuri intensive predate de profesori români, și învață despre cultura, societatea și valorile românești, implicându-se activ în viața comunității locale.
Programul FLEX pentru România este derulat de US State Departament prin American Councils for International Education (ACIE).


