Acasă Social Aparare  A fost semnat contractul pentru corveta ușoară din Turcia

 A fost semnat contractul pentru corveta ușoară din Turcia

Semnare MApN

 177128 – 04122025 – La sediul Ministerului Apărării Naționale a fost semnat contractul interguvernamental de achiziție a corvetei ușoare din clasa HISAR de la Guvernul Republicii Turcia.

Contractul a fost semnat de generalul de brigadă dr. ing. Ion-Cornel Pleșa, șeful Direcției generale pentru armamente din MApN, și de Mustafa İlbaş, Chief Executive Officer (CEO) al Military Factory and Shipyard Management Inc. (ASFAT), din Ministerul Apărării Naționale al Republicii Turcia, în prezența ministrului interimar al apărării naționale, Radu Miruță, și a adjunctului ministrului apărării al Republicii Turcia, Musa Heybet.

Prețul total de achiziție, conform contractului, este de 223 mil. de euro fără TVA și acoperă, pe lângă costul navei, instruirea personalului și un pachet de suport logistic.

CSAT a aprobat, în luna martie 2025, programul multianual pentru dotarea Forțelor Navale Române cu o navă nouă, tip corvetă ușoară din clasa HISAR.

Comisiile reunite de apărare ale Senatului și Camerei Deputaților au acordat, în data de 8 septembrie, în unanimitate, aviz favorabil pentru acestă achiziție.

Corveta din clasa HISAR face parte din programul de înzestrare al Forțelor Navale Române, care are ca scop furnizarea unei capabilități destinate executării misiunilor de protecție a elementelor de infrastructură critică maritimă, patrulare, precum și misiuni de luptă.