177140 – 05122025 – În cadrul unui eveniment dedicat reconstrucției școlii din interior – Sănătate mintală, Sens și Comunitate -, organizat la inițiativa Senatului României, ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David, a prezentat succint unele date recente asupra situației din școli privind sănătatea mintală și alte aspecte asociate și a descris viziunea și principalele măsuri în această direcție. Ulterior, a răspuns întrebărilor adresate de copii, elevi și studenți, precum și de ceilalți participanți.
Studiul ”Analiza stării de bine și a sănătății mintale în rândul copiilor din învățământul gimnazial în România” indică faptul că un procent semnificativ de elevi manifestă simptome asociate cu oboseala cronică, anxietatea, nefericirea, singurătatea, precum și comportamente cu risc crescut precum bullying-ul, autovătămarea și consumul de substanțe psihoactive. Aceste vulnerabilități sunt mai accentuate la fete, elevi din urban, elevi cu CES, romi și refugiați. Analiza indică o situație generală redusă a bunăstării psihologice, care solicită intervenții psihoeducaționale specializate și adaptate. Vulnerabilitățile emoționale ale elevilor nu pot fi tratate ca fenomene izolate. Prevenirea și intervenția nu pot rămâne reacții întârziate, ci trebuie să devină un cadru de lucru stabil, predictibil și partajat între toți actorii educaționali.
De asemenea, percepția școlii ca spațiu sigur și suportiv din punct de vedere emoțional este eterogenă la nivelul actorilor școlari. În timp ce mulți elevi se declară sprijiniți și ascultați, o altă parte semnificativă experimentează teama, lipsa respectului reciproc și conflicte interpersonale cu colegii sau cadrele didactice. Fenomenele de bullying, excludere socială și presiune de grup sunt răspândite, iar lipsa reacțiilor instituționale eficiente contribuie la deteriorarea climatului educațional. Se evidențiază, totodată, o discrepanță între percepțiile elevilor și cele ale adulților (părinți, profesori, specialiști) privind prezența acestor fenomene. Această realitate tensionată și adesea ignorată necesită acțiuni sistematice, proactive și centrate pe un parteneriat real profesori-elevi, pentru a transforma școala într-un mediu sigur, incluziv și echitabil pentru toți.
Totodată, elevii din mediul urban manifestă o deschidere mai mare și o implicare mai activă în procesul educațional, în timp ce elevii din rural se conformează mai ușor normelor autoritare. Grupurile vulnerabile sunt mai expuse riscurilor de excluziune, bullying și lipsă de sprijin socio-emoțional, ceea ce sugerează o cultură școlară insuficient pregătită să susțină incluziunea reală și bunăstarea tuturor elevilor. Fără intervenții diferențiate și sistemice, elevii din medii defavorizate și din grupuri vulnerabile continuă să fie expuși riscului de excluziune, stigmatizare și disconfort emoțional.
Utilizarea intensivă și neghidată a tehnologiei digitale amplifică riscurile emoționale și afectează relațiile interpersonale ale elevilor. Elevii petrec în medie 4 ore zilnic în mediul digital. Deși tehnologia este percepută și utilizată atât pentru învățare cât și pentru recreere, utilizarea excesivă se corelează cu dezechilibre emoționale, scăderea stimei de sine și riscuri comportamentale. Percepțiile elevilor asupra tehnologiei și rețelelor sociale sunt predominant pozitive, în contrast cu ale profesorilor și părinților, fapt ce poate genera bariere în comunicarea intergenerațională și subliniază nevoia unei integrări ghidate și echilibrate a tehnologiei, în locul interdicțiilor sau al utilizării necontrolate. Este nevoie de politici clare, educație digitală aplicată și implicarea tuturor actorilor – elevi, profesori, părinți – pentru a transforma tehnologia într-un aliat pentru învățare și pentru starea de bine și nu într-un factor de vulnerabilizare emoțională.
Cadrele didactice sunt motivate, dar insuficient sprijinite pentru a promova dezvoltarea socio-emoțională în activitatea lor. Acestea resimt dificultăți în gestionarea comportamentelor problematice și reclamă lipsa timpului pentru activități educative cu obiective de dezvoltare socioemoțională. Presiunea administrativă și lipsa unui angajament clar pentru dezvoltarea acestor competențe limitează integrarea SEL în educația formală. Profesorii sunt dispuși să contribuie activ la susținerea stării de bine a elevilor, dar fără resurse, formare și timp dedicat, această implicare rămâne adesea ocazională. Promovarea învățării socio-emoționale necesită politici coerente de formare, colaborare și valorizare a eforturilor profesorilor.
Școlile nu au mecanisme clare de identificare și sprijin pentru elevii aflați în risc socioemoțional, iar măsurile existente sunt izolate și reactive. Sistemul educațional este caracterizat printr-un deficit semnificativ de resurse și prin absența unui cadru operațional coerent dedicat sănătății mintale a elevilor. În mod particular, nu există mecanisme standardizate pentru screeningul și monitorizarea stării emoționale, iar datele colectate din cabinetele medicale școlare nu sunt corelate cu planuri de intervenție strategică, ceea ce conduce la neacoperirea adecvată a nevoilor elevilor. Inițiativele inovatoare rămân astfel izolate și dificil de generalizat în sistem.În lipsa unor proceduri instituționale clare, există riscul ca elevii vulnerabili să rămână invizibili sau să fie sprijiniți prea târziu. Intervențiile trebuie regândite ca procese sistematice, nu excepții, iar parteneriatul cu actorii externi — din sănătate, protecția copilului sau comunitate — trebuie normalizat și formalizat. Un sistem operațional de sprijin clar, predictibil și colaborativ, resurse umane calificate și o viziune sistemică, sunt condițiile minime pentru a proteja sănătatea emoțională a elevilor.
Pornind de la ideile exprimate în cadrul evenimentului, ministrul Daniel David arată că „Scopul școlii este să formeze competențe, iar în acest demers triada elev-profesor-părinte este fundamentală pentru a co-crea eficient aceste competențe, imersată însă într-un ecosistem din care mai fac parte autoritățile (locale și naționale) și mediul socioeconomic. Dar, pentru o motivație adecvată, este important ca acest proces să se desfășoare și într-un cadru în care calitatea vieții este la rândul ei crescută pentru toți oamenii din ecosistemul de educație, aspect în privința căruia ministerul este foarte atent. Când am preluat portofoliul, am găsit mii de proiecte anuale dedicate acestor teme, ceea ce arată interesul crescut și seriozitatea școlii în a aborda aceste aspecte. Ca psiholog, am încercat să le organizez și mai bine într-o arhitectură care să le facă mai puternice prin efecte cumulative, inclusiv prin abordări de tip validare științifică (ex.: Ghiduri), iar ca ministru, și prin schimbări, unele paradigmatice, în procesul educațional (ex.: reforma legată de curriculum, programele remediale, «butonul roșu», proiectele în derulare/pregătire dedicate direct consilierii școlare/copiilor cu CES etc.)”.
