177124 – 04122025 – În data de 3 decembrie 2025, a avut loc, la București, Conferința de lansare a „Programului de Securitate și Siguranță Publică (Justiție)”, finanțat prin „Programul de cooperare Elvețiano-Român”, în cadrul celei de-a doua contribuții elvețiene, și gestionat de Ministerul Justiției, în calitate de Operator de Program.
Evenimentul a fost dedicat prezentării importanței finanțării elvețiene pentru sistemul judiciar, raportat la realizările și bunele practici dezvoltate în anii precedenți, provocările și obiectivele urmărite în domeniile vizate de Program, respectiv cel al justiției pentru minori, cel al combaterii criminalității organizate, a corupției și a criminalității financiare, precum și cel al sprijinirii recuperării creanțelor provenite din infracțiuni.
Programul vizează consolidarea capacității de combatere a criminalității organizate, a corupției și a criminalității financiare, precum și sprijinirea recuperării creanțelor provenite din infracțiuni și îmbunătățirea și consolidarea unui sistem de justiție prietenos cu copiii.
Programul se încheie în 2028.


