Acasă Social Cod galben de ninsori, polei şi viscol în 16 judeţe şi în...

Cod galben de ninsori, polei şi viscol în 16 judeţe şi în capitală, până duminică dimineaţa

Cod galben 20 februarie

177746 – 20022026 –  Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului, precipitaţii însemnate cantitativ, inclusiv ninsori, şi viscol, ce vizează 16 judeţe şi Municipiul Bucureşti, până duminică dimineaţa.

Potrivit ANM, începând de vineri de la ora 10:00 și până duminică, 22 februarie, ora 10:00, este valabilă o informare meteorologică de precipitații în general moderate cantitativ, polei, ghețuș, strat de zăpadă, intensificări ale vântului, viscol și vreme rece.

În acest interval, aria precipitațiilor se va extinde dinspre regiunile vestice și va cuprinde majoritatea zonelor. În Banat și Crișana vor predomina ploile, iar în Moldova și la munte va ninge.

În restul teritoriului, pe parcursul zilei de vineri (20 februarie) vor fi mai ales ploi, însă din seara zilei de vineri și până duminică dimineața vor predomina ninsorile.

Local cantitățile de apă vor fi de 15…20 l/mp și izolat de peste 25 l/mp. Pe spații mici se va forma polei și ghețuș. Se va depune strat de zăpadă cu grosimi în medie de 5…15 cm.

Vineri (20 februarie) vântul va avea intensificări temporare în regiunile vestice și la munte, apoi începând cu orele amiezii și până sâmbătă seara (21 februarie) și în cele estice și sud-estice. Vor fi viteze în general de 40…55 km/h, iar la altitudini mari rafalele vor atinge 70…90 km/h. În sud-estul țării, temporar va fi viscol și vizibilitate redusă.

Vineri (20 februarie) vremea va fi rece în jumătatea de nord a Moldovei, astfel încât temperaturile maxime se vor încadra între -3 și 2 grade.

Minimele termice de la nivelul țării din noaptea de vineri spre sâmbătă (20/21 februarie) se vor situa între -12 și 4 grade, cu cele mai scăzute valori în nordul Moldovei și nord-estul Transilvaniei.

Sâmbătă (21 februarie) se va răci în cea mai mare parte a țării, va deveni deosebit de rece în sud și est unde temperaturile maxime se vor situa între -5 și 1 grad.