Acasă Economie Neptun Deep trebuie să rămână sub control național, nu european

Neptun Deep trebuie să rămână sub control național, nu european

 177664 – 12022026 – Neptun Deep este cel mai mare proiect de exploatare a gazelor naturale din Marea Neagră și unul dintre cele mai importante proiecte energetice strategice ale României, care creează oportunități puternice de dezvoltare pentru țară.

După finalizarea dezvoltării proiectului, Neptun Deep va contribui la securitatea și independența energetică a României, va sprijini tranziția energetică a țării și va susține dezvoltarea economică.

Cu un volum total estimat de aproximativ 100 de miliarde de metri cubi de gaze naturale, Neptun Deep va poziționa România drept cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană.

Cu toate acestea, sub pretextul alinierii la politici externe, România este împinsă către dependență energetică, pierzând controlul asupra producției, prețurilor și infrastructurii strategice.

Astfel, Camera Deputaților este chemată să adopte o Comunicare a Comisiei adresată Parlamentului European, un act care are un impact grav asupra independenței economice a României, prin calificarea zăcământului offshore Neptun Deep ca „proiect de interes strategic European, în prezent acest proiect fiind de interes national, românesc. Și așa trebuie să rămână!

Independența energetică a României este pusă în pericol prin această decizie  politică deoarece  limitează dreptul statului de a-și valorifica resursele proprii și de a-și stabili în mod suveran politica energetică.

Consider că menținerea proiectului Neptun Deep exclusiv în sfera interesului național românesc este singura opțiune care respectă Constituția României, tratatele europene, principiul controlului parlamentar asupra resurselor strategice iar discuția trebuie purtată cu maximă rigoare juridică, nu doar politică, este de părere deputatul de București Mariana Vârgă, neafiliat.

Orice extindere a statutului său la nivel european trebuie să fie precedată de:

garanții juridice explicite,

delimitări clare de competență,

și, în mod obligatoriu, de o decizie asumată de Parlamentul României.

Calificarea unui proiect drept „de interes strategic european” nu este un act pur declarativ. Ea produce efecte juridice și politice, inclusiv integrarea proiectului în politici comune ale Uniunii, aplicarea unor mecanisme de coordonare și solidaritate și posibilitatea apariției unor obligații indirecte privind disponibilitatea resursei în situații de criză.

Mai mult, calificarea ca „interes strategic european” poate genera o dublă loialitate juridică a Statului Român – pe de o parte față de interesul national, iar pe de altă parte față de priorități stabilite la nivel european, care pot evolua în timp fără control parlamentar românesc.

Din perspectivă juridică, este esențial de subliniat că România poate contribui la securitatea energetică europeană prin export comercial, prin interconectări și mecanisme de piață, fără a fi necesară redefinirea statutului juridic al zăcământului de gaze din Marea Neagră!

Cooperarea europeană nu presupune transferul implicit al deciziei strategice asupra resurselor naturale. Dimpotrivă, respectarea suveranității energetice a statelor membre este o condiție a legalității acestei cooperări.

Din punct de vedere al dreptului constituțional și al dreptului european, resursele naturale ale subsolului aparțin statului român, conform articolului 136 alineatul (3) din Constituția României. Exercitarea dreptului de proprietate publică asupra acestora implică control exclusiv al statului român asupra modului de exploatare, prioritizare și utilizare.

Or, în domeniul energiei, Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, la articolul 194 alineatul (2), este foarte clar: Statele membre își păstrează dreptul de a decide structura aprovizionării lor energetice și exploatarea resurselor proprii.

În concluzie, ne opunem ferm preluării proiectului de exploatare a gazelor naturale din Marea Neagră de către liderii Europei, întrucât o asemenea abordare ar reprezenta o ingerință directă în dreptul suveran al României de a decide asupra propriilor resurse naturale și asupra politicii sale energetice.

Proiectele strategice privind exploatarea gazelor din Marea Neagră trebuie să rămână sub control național, în beneficiul economiei românești și al securității energetice a statului, nu subordonate unor interese externe care pot intra în conflict cu interesul național.