177732 – 19022026 – Agenția Națională pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor și al Adicțiilor și InfoCons – Organizație pentru Protecția Consumatorilor au semnat un protocol de colaborare, marcând un pas important în consolidarea eforturilor comune de informare și educare a publicului.
Parteneriatul are ca obiectiv principal dezvoltarea unui cadru comun de acțiune pentru prevenirea și reducerea consumului de droguri și a adicțiilor, precum și pentru diminuarea riscurilor asociate acestora.
Prin această colaborare, cele două instituții vor derula activități, programe și proiecte comune, menite să crească nivelul de informare și conștientizare în rândul consumatorilor și al comunității.
De asemenea, protocolul vizează realizarea de studii și cercetări de specialitate, precum și susținerea inițiativelor de educare, bazate pe informații corecte, accesibile și validate.
Un accent important este pus pe formarea și informarea continuă, ca instrumente esențiale pentru prevenire și pentru sprijinirea unor alegeri responsabile.
Cooperarea instituțională dintre ANPCDDA și InfoCons contribuie la întărirea dialogului dintre autorități și societatea civilă, în beneficiul sănătății publice.









