177580 – 03022026 – Ministerul Economiei anunță intrarea în vigoare a unui nou pachet normativ esențial pentru arhitectura digitală a României, prin care sunt aprobate procedurile de autorizare, supraveghere și control ale prestatorilor de servicii de încredere.
Ordinul permite liberalizarea pieței de profil și facilitează accesul cetățenilor la instrumente de autentificare electronică cu deplină valoare juridică.
Se instituie reguli clare pentru toți operatorii economici care intenționează să furnizeze servicii de încredere calificate și necalificate. Noile proceduri elimină barierele tehnice și administrative prin simplificarea procesului de înregistrare în Registrul prestatorilor de servicii de încredere.
Ordinul reglementează mecanismele de validare a documentelor semnate electronic, oferind astfel o certitudine juridică sporită atât pentru utilizatorii individuali, cât și pentru partenerii lor contractuali.
Totodată, actul normativ integrează soluții moderne de identificare la distanță, permițând obținerea semnăturilor electronice fără prezență fizică, procesul fiind guvernat de standarde tehnice menite să prevină frauda și să asigure integritatea datelor personale.
O componentă fundamentală a ordinului o reprezintă structurarea activității de supraveghere și control. Ordinul va intra în vigoare în luna aprilie 2026.













