177989 – 18032026 – Inspectorii Antifraudă au confiscat 23,16 kilograme de aur și 9,51 kilograme de argint, în valoare totală de aproximativ 12,56 milioane de lei, de la operatori economici din Bacău, care activează în domeniul comerțului cu bijuterii și metale prețioase.
Controalele au pornit de la analiza de risc fiscal și au vizat verificarea respectării legislației specifice privind evidența, proveniența și comercializarea bunurilor din metale prețioase. Verificările au fost extinse și la o altă societate aflată în legătură cu operatorul economic inițial controlat, în urma constatării unor deficiențe similare.
În urma controalelor efectuate, inspectorii ANAF Antifraudă au identificat deficiențe în evidența stocurilor și lipsa documentelor justificative de proveniență pentru cantități importante de bunuri comercializate.
Au fost confiscate 6.560 de piese din aur (în valoare de aproximativ 12,24 milioane de lei) și 1.989 de piese din argint (în valoare de aproximativ 323.000 de lei).
Au fost date amenzi de 20.000 de lei.














