Acasă Economie Chinezii ne dau tehnologie, noi le dăm mâncare

Chinezii ne dau tehnologie, noi le dăm mâncare

Florin Barbu Beijing

 177988 – 18032026 – Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a semnat, la Beijing, un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul agriculturii între România și Republica Populară Chineză, un document care deschide noi oportunități pentru dezvoltarea sectorului agroalimentar românesc și extinderea exporturilor pe piețe externe.

Sunt avute în Vedere domenii precum securitatea alimentară, investițiile în agricultură, procesarea produselor agroalimentare, cercetarea și inovarea și schimbul de tehnologii moderne.

Memorandumul include, de asemenea, cooperarea în domenii de interes major pentru agricultura românească, precum industria vinului, dezvoltarea capacităților de procesare, transferul de tehnologie și formarea profesională, precum și atragerea de investiții reciproce.

Memorandumul are o valabilitate de 5 ani, cu posibilitatea de prelungire, și va fi implementat printr-un grup de lucru comun care va stabili prioritățile și proiectele concrete de colaborare.