Acasă Politic Executivul a modificat, din nou, prin OUG, Legea cetățeniei române

Executivul a modificat, din nou, prin OUG, Legea cetățeniei române

Sedinta guvern

177948– 13032026 –   Guvernul a aprobat prelungirea cu un an a termenului pentru depunerea certificatului de competență lingvistică de către solicitanții cetățeniei române, în vederea prevenirii de consecințe juridice majore pentru persoanele care au cerut redobândirea cetățeniei după intrarea în vigoare a Legii nr. 14/2025. Această prelungire nu afectează termenele legale de soluționare a cererilor, conform Legii nr. 21/1991, cu modificările aduse prin Legea nr. 14/2025.

Decizia reprezintă o măsură proactivă pentru aplicarea echitabilă a prevederilor Legii nr. 14/2025, care permitea depunerea certificatului lingvistic până la 15 martie 2026. Nerespectarea acestui termen conduce la respingerea cererii de către președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie.

În practică, capacitatea instituțiilor de a elibera certificate lingvistice este limitată, multe desfășurând examinări doar cu prezență fizică. Numărul certificatelor B1 emise după intrarea în vigoare a Legii nr. 14/2025 este redus, în timp ce cererile de redobândire a cetățeniei rămân semnificative. Din totalul cererilor, 41% au fost depuse de cetățeni ai Republicii Moldova, ceea ce evidențiază necesitatea corelării obligațiilor solicitanților cu capacitatea administrativă a instituțiilor emitente.

Conform reglementărilor legale, acordarea cetățeniei române este condiționată de cunoașterea limbii române. Aceasta sprijină integrarea noilor cetățeni, consolidând apartenența la națiune, coeziunea socială și solidaritatea cetățenilor și reprezintă un indicator principal al integrării solicitantului.