178338 – 30042026 – Prin ordin al președintelui Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, a fost aprobat Planul de acțiune strategică al AEP pentru anul 2026, care stabilește direcțiile prioritare de reformă instituțională, actualizare normativă, digitalizare, asigurarea integrității finanțării partidelor politice și consolidarea cooperării interinstituționale și internaționale. În acest sens, au fost constituite grupuri de lucru interne responsabile de elaborarea principalelor proiecte de acte normative necesare modernizării cadrului legislativ electoral și consolidării instituționale a autorității.
Președintele AEP, Adrian Țuțuianu, a avut prima întâlnire cu specialiștii desemnați, stabilind prioritățile și calendarul de implementare pentru anul 2026.
Astfel, până la sfârșitul lunii mai 2026, grupurile de lucru vor finaliza primele patru proiecte legislative: Legea partidelor politice; Legea privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale; Legea privind organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente; Legea pentru aplicarea prevederilor Regulamentului (UE) 2024/900 privind transparența și direcționarea către un public-țintă în publicitatea politică.
Totodată, în perioada iunie – octombrie 2026, specialiștii AEP vor elabora proiectul de lege privind Codul electoral, un demers esențial pentru armonizarea și modernizarea legislației electorale din România, prin integrarea într-un cadru unitar a normelor privind alegerile locale, parlamentare, prezidențiale, europarlamentare și referendumurile. Acest proces legislativ face parte din strategia instituțională a AEP pentru anul 2026, orientată către reformă, eficiență administrativă, transparență și aliniere la standardele europene și internaționale în materie electorală.
„Anul 2026 este, fără îndoială, un an al marilor proiecte legislative pentru Autoritatea Electorală Permanentă. Ne propunem să construim o instituție puternică, modernă și respectată care să garanteze integritatea proceselor electorale și încrederea cetățenilor în democrație. Analizăm atent legislația electorală și bunele practici din state europene și din alte democrații consolidate, pentru ca și România să beneficieze de un cadru normativ modern, eficient și aliniat standardelor internaționale. Obiectivul nostru este clar: o legislație electorală transparentă și adaptată realităților actuale”, a declarat președintele AEP, Adrian Țuțuianu.






