178304 – 27042026 – Parcul Natural Vânători Neamț și-a asumat misiunea de reintroducere a marilor erbivore europene în România. După zimbru, patru exemplare de elan (Alces alces) au sosit în Parcul Natural Vânători Neamț. RNP Romsilva – Administrația Parcului Natural Vânători Neamț, în parteneriat cu Asociația de Ecoturism din România (AER), Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice (ACDB) și Asociația Mioritics (AM), au colaborat pentru realizarea acestei inițiative de importanță ecologică majoră: reîntoarcerea elanului în pădurile Neamțului, moment istoric pentru România.
Exemplarele provin din diverse centre din Germania, Franța și Elveția, în urma unei selecții riguroase menite să asigure aclimatizarea și succesul reproductiv în noul habitat. Această acțiune face parte din proiectul complex „Ținutul Zimbrului: conservare, educație și turism în Parcul Natural Vânători Neamț”, finanțat de Fundația OMV Petrom prin programul „Verde pentru viitor”, dezvoltat de FDSC și Propark. Această abordare strategică urmărește restaurarea echilibrului natural și diversificarea faunei sălbatice a regiunii din perspectiva conservării biodiversității.
Pentru a satisface rigorile sanitar-veterinare, animalele vor fi ținute în carantină o perioadă de 30 de zile, timp în care va fi permis doar accesul personalului Administrației Parcului Natural Vânători Neamț. După acest interval, elanii vor putea fi admirați de publicul iubitor de natură, de la distanță, având în vedere scopul pentru care au fost aduși.
Elanul este considerat un „inginer de ecosistem”. Prezența sa este vitală din mai multe motive. Fiind cel mai mare reprezentant al cervidelor, consumă cantități semnificative de vegetație arbustivă, contribuind la menținerea echilibrului zonelor umede și al poienilor. De asemenea, prin obiceiurile sale de hrănire, creează microhabitate pentru specii de plante, păsări, insecte și mamifere mici.
Totodată, elanul este un indicator al sănătății mediului, deoarece are nevoie de habitate vaste și nepoluate. Prezența sa viitoare în libertate poate confirma valoarea conservativă ridicată a Parcului Natural Vânători Neamț.
Elanul (Alces alces), întâlnit în zilele noastre în pădurile din nordul Europei, Siberia sau Alaska, este cel mai mare reprezentant al cerbilor. În fauna României, impresionantul erbivor (un mascul adult poate atinge o înălţime de doi metri şi o greutate de peste 500 kg) era cunoscut şi vânat pentru carnea sa până pe la începutul secolului al XIX-lea, de atunci nemaifiind referiri la această specie. Elanul a dispărut din Româna de peste 200 de ani, dar a reapărut sporadic în secolul XX, când au fost semnalate exemplare rătăcite în Delta Dunării și în nordul Moldovei.
Revenirea speciei are o puternică dimensiune istorică și culturală. În trecut, elanul era cunoscut și sub denumirea de „plotun”, termen prezent în toponimie și în izvoare vechi. Dimitrie Cantemir menționa în „Descriptio Moldaviae” apariția plotunilor pe malurile Nistrului, iar literatura populară evocă vânarea acestei specii în perioada medievală, alături de zimbri și de cerbi.
Revenirea elanilor reprezintă o componentă-cheie a proiectului „Ținutul Zimbrului: conservare, educație și turism în Parcul Natural Vânători Neamț”, finanțat de Fundația OMV Petrom prin programul „Verde pentru viitor”, ediția 2.0, dezvoltat de FDSC și Propark. Asociația de Ecoturism din România (AER) implementează proiectul în parteneriat cu RNP Romsilva – Administrația Parcului Natural Vânători Neamț, Asociația Mioritics și Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice.




