178474 – 20052026 – MAE anunță finalizarea procedurilor pentru intrarea în vigoare a Acordului și a Aranjamentului Administrativ în domeniul securității sociale între România și SUA, o dată cu primirea, la 19 mai 2026, a Notei Verbale prin care Ambasada SUA la București notifică partea română cu privire la finalizarea demersurilor interne necesare în acest scop.
Acordul în domeniul securității sociale a fost semnat la București la 23 martie 2023 și a fost ratificat de partea română în ianuarie 2024.
Acordul în domeniul securității sociale implică recunoașterea reciprocă a perioadelor de muncă realizate de cetățenii români și americani pe teritoriul ambelor state, în vederea stabilirii drepturilor la pensie, aplicării unitare a legislației în materie, egalității de tratament. Implementarea acestui acord (și a aranjamentului subsecvent) are un impact semnificativ, la nivel individual, pentru reglarea în plan bilateral a beneficiilor sociale, în special pensii, la care sunt îndreptățiți cetățeni care au contribuit în ambele state. În lipsa acestui acord, totalizarea stagiilor de cotizare nu putea fi efectuată, astfel că unor cetățeni, care au contribuit li se limita semnificativ accesul la drepturile de pensie.
Prin facilitarea totalizării perioadelor de muncă și a accesului la drepturile sociale, acordul are un impact direct asupra mobilității profesionale și securității economice a cetățenilor români și americani care au desfășurat activități profesionale în cele două state.
Conform prevederilor acordului, acesta va intra în vigoare în prima zi a celei de a patra luni de la data notificării, pe canale diplomatice, privind îndeplinirea procedurilor interne. În consecință, Acordul în domeniul securității sociale între România și Statele Unite ale Americii va intra în vigoare la 1 septembrie 2026. Data intrării în vigoare va fi publicată prin Ordin al ministrului afacerilor externe.
La data de 23 martie 2023 a fost semnat, la București, Acordul în domeniul securității sociale între România și Statele Unite ale Americii. Pentru partea română, Acordul a fost semnat de ministrul Muncii Marius Budăi, iar pentru partea americană, de ambasadorul Kathleen Kavalec. Negocierile între autoritățile române și cele americane pentru încheierea Acordului au început în 2013.
Textele Acordului și Aranjamentului său Administrativ de aplicare au fost convenite într-o primă fază în 2016, dar din 2017, cu temporizare în 2018 și reluare în 2019, au fost redeschise discuțiile privind aceste texte la propunerile de modificare ale părții americane. Ultimele propuneri ale părții americane, respectiv ale Departamentului de Stat al SUA, au fost înaintate la sfârșitul lunii martie 2022. După analiza răspunsului părții române, partea americană a renunțat la majoritatea propunerilor, fiind convenită doar o nouă completare în Acord a definiției autorității competente pentru România. S-a agreat notificarea pe cale diplomatică de către partea română a titulaturii autorității competente din România înainte de semnare, care a fost transmisă de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, fiind înaintată de Ambasada României în SUA în luna iulie 2022 autorităților americane.
Partea americană a informat, la sfârșitul lunii septembrie 2022 asupra faptului că a finalizat procedurile interne în vederea semnării Acordului de securitate socială. În paralel s-a analizat valabilitatea procedurilor, finalizate în 2016, de aprobare a semnării Acordului și Aranjamentului Administrativ de către partea română, în contextul modificărilor intervenite în texte prin negocieri electronice în perioada ulterioară.







