178806 – 30062026 – Președintele CJ Ilfov, Hubert Thuma, unul dintre cei mai vocali adversar ai lui Ilie Bolojan în interiorul PNL, a publicat un nou mesaj critic la adresa conducerii. Acesta îi reproșează lui Ilie Bolojan modul în care se fac promovările în partid și îndepărtarea celor care i-au susținut cariera de-a lungul timpului. De asemenea, Thuma întreabă cui folosește, de fapt, reforma lui Bolojan.
Hubert Thuma: ”Permiteți-mi să încep prin a-l cita chiar pe domnul Bolojan și să întreb: Nu vă supărați, dar al cui „combustibil se consumă” în ultima vreme și, mai ales, pentru cine?
Pentru că în orice motor, combustibilul nu se consumă și atât, ci se transformă. Se transformă în mișcare, în direcție, în destinație și o parte, inevitabil, în noxe.
Primul semnal de alarmă a fost chiar modul în care domnul Bolojan s-a descotorosit de mâna lui dreaptă. Boloș a adus miliarde europene în Oradea și a făcut acele supracontractări de care Bolojan a beneficiat ani la rând și pe care acum, în mod cinic, le critică. Când domnul Boloș a devenit incomod, explicația a venit rapid: „i s-a consumat combustibilul” și a fost dat la o parte.
Interesant însă că pentru cei patru oameni instalați la conducerea PNL, combustibilul pare inepuizabil. Prezența lui Ciprian Ciucu o înțeleg, e omul nostru, dar Dragoș Pîslaru și Oana Gheorghiu au semnat carnetul de membru azi și au fost propuși să conducă partidul a doua zi. Au reușit să parcurgă cel mai scurt drum spre vârf din istoria liberalismului românesc. Alături de ei, Dragoș Anastasiu, proaspăt PNL-ist și el, care a recunoscut public că a plătit opt ani ceea ce el însuși a numit „șpagă de supraviețuire”, înainte să descopere brusc virtuțile reformei.
*Combustibilul PNL s-a ars pentru asta. Noxele au rămas.*
Între timp, România stă la un singur pas de junk. Un singur pas desparte ratingul nostru de zona speculativă, cu tot ce înseamnă asta pentru fiecare român care are un credit, o afacere, un salariu dependent de stabilitatea acestei țări.
Așa că, nu vă supărați, dar reforma aceasta pe cine a ajutat, de fapt?”











