179075 – 31072026 – Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat în transparență decizională proiectele de acte normative pentru modificarea și completarea Contractului-cadru și a Normelor metodologice de aplicare.
Se propune ca pentru continuitatea serviciilor medicale, medicii de familie care preiau temporar pacienții colegilor aflați în concediu să poată deconta consultațiile acordate peste plafonul obișnuit, astfel încât pacienții să beneficieze în continuare de acces la servicii medicale fără întreruperi. Măsura reprezintă și un sprijin pentru medicii care preiau activitate suplimentară și încurajează colaborarea între cabinetele de medicină de familie.
În consultațiile preventive este inclusă și determinarea colesterolului HDL pentru evaluarea riscului cardiovascular. De asemenea, sunt actualizate regulile privind diagnosticul bolii cronice de rinichi, în conformitate cu ghidurile internaționale, și sunt clarificate procedurile de monitorizare a testării HPV în cadrul programelor de screening pentru cancerul de col uterin.
Programul minim de funcționare al cabinetelor de specialități clinice ar urma să scadă de la 35 la 17,5 ore/săptămână și de la 5 la 3 zile lucrătoare, o măsură menită să mențină în activitate cabinetele din zonele cu deficit de medici și să extindă rețeaua de servicii ambulatorii.
De asemenea, durata consultațiilor pentru specialități precum pediatrie, medicină internă, geriatrie și genetică medicală va crește la 20 de minute, pentru a permite evaluări mai complete și o relație mai bună între medic și pacient.
Pacienții cu boli cronice stabilizate vor beneficia de prescripții pentru medicamentele din contracte cost-volum pe o perioadă de până la 90-92 de zile, eliberate prin fracționare lunară, ceea ce reduce numărul deplasărilor la cabinet și contribuie la continuitatea tratamentului.
Trecerea de la medicamentul biologic de referință la varianta biosimilară se va face în cel mult 3 luni de la introducerea acesteia pe lista de prețuri, față de 12 luni în prezent, pentru un acces mai larg la tratamente moderne și la costuri mai reduse, pentru toți pacienții, cu excepția celor care prezintă efecte adverse.
De asemenea, se clarifică faptul că accesul pacienților tratați prin programele naționale de sănătate curative este gratuit, atât în spitalele publice, cât și în cele private. Propunerea vizează în special pacienții cu afecțiuni oncologice, cardiovasculare sau alte patologii incluse în programele naționale de sănătate curative.
Pentru furnizorii de investigații paraclinice se propune introducerea obligației de a interpreta și comunica rezultatele în cel mult 3 zile lucrătoare de la efectuarea investigației. Totodată, furnizorii vor trebui să pună la dispoziția pacienților rezultatele și imaginile medicale printr-un sistem electronic securizat, cu acces individual, în locul CD-urilor și al buletinelor pe hârtie.
Se va crea totodată cadrul pentru introducerea teleradiologiei, în scopul utilizării mai eficiente a resurselor medicale disponibile la nivel național.
Prin introducerea unei monitorizări intermediare a utilizării plafonului, aferente perioadei 1–15 a lunii, și a posibilității de diminuare sau suplimentare a valorilor de contract în funcție de gradul de utilizare, se vor crea premisele direcționării rapide a fondurilor către furnizorii care înregistrează adresabilitate crescută și capacitate efectivă de furnizare a serviciilor, concomitent cu evitarea blocării unor sume la furnizorii cu grad redus de utilizare. Deci distribuția fondurilor destinate laboratoarelor de analize medicale se va face mai rapid, ca măsură intermediară până la eliminarea plafoanelor.
Contractare mai transparentă și servicii noi în spitale
Pachetul de servicii acordate în regim de spitalizare de zi va fi extins cu servicii noi pentru monitorizarea hipertensiunii pulmonare, administrarea unor terapii biologice, tratamente stomatologice pentru copiii cu vârsta sub 7 ani care necesită sedare procedurală.
Cazurile în care s-au efectuat intervenții pentru restabilirea fluxului sanguin cerebral sau coronarian vor fi exceptate de la regulile actuale de decontare redusă în cazul reinternărilor sau transferurilor în 48 de ore, pentru a nu afecta finanțarea unor tratamente de urgență vitală.
Nu se vor mai contracta paturi, ci cazuri rezolvate. Numărul de cazuri contractabile la nivel spitalicesc va fi stabilit în funcție de adresabilitate și de capacitatea unităților sanitare, iar spitalele vor fi obligate să publice pe propriul site date privind activitatea și indicatorii de performanță managerială.
Se va introduce și noțiunea de „fond de risc”, reprezentând 5% din fondurile alocate serviciilor spitalicești, destinat situațiilor justificate apărute pe parcursul derulării contractelor.
Proiectul prevede și facilitarea accesului la dispozitive medicale adaptate nevoilor pacienților. Vor fi reduse termenele de înlocuire pentru unele dispozitive, precum echipamentele compresive destinate tratamentului limfedemului sau nebulizatoarele, vor fi introduse noi dispozitive pentru persoanele cu limfedem și vor fi actualizate condițiile de acordare a ortezelor personalizate și a lentilelor intraoculare.
Furnizorii de servicii medicale în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate vor utiliza formulare medicale în format electronic (bilete de trimitere, rețete, scrisori medicale, planuri de proceduri de recuperare medicală, recomandări pentru dispozitive medicale și îngrijiri la domiciliu), reducând timpul alocat activităților birocratice și simplificând relația cu pacienții și cu casele de asigurări. Se elimină documentele pe hârtie și se vor folosi doar documente digitale.
Totodată, se va introduce o aplicație informatică pentru gestionarea programărilor pacienților, începând cu 1 octombrie 2026, în cadrul portalului e-SanateaMea. Pentru contractele și actele adiționale încheiate de furnizori cu casele de asigurări de sănătate se va utiliza semnătura electronică calificată, reducând durata procedurilor de evaluare și contractare.








