179318 – 04092026 – Guvernul a aprobat, joi, lista informaţiilor secrete de stat, pe niveluri de secretizare, elaborate sau deţinute de Autoritatea Electorală Permanentă, pentru ca instituţia să poată primi şi înregistra de la partenerii instituţionali, în mod oficial, documente clasificate secrete de stat, nivel strict secret, în registrul propriu de evidenţă a informaţiilor clasificate. Astfel, AEP va putea primi și prelucra informații ”strict secret” de la MAI, MAE și STS, acestea fiind instituțiile menționate în HG.
Hotărârea „creează cadrul juridic care permite AEP să preia legal şi în timp util date esenţiale de nivel strict secret, potrivit domeniului de competenţă, precum şi să garanteze partenerilor instituţionali că documentele de importanţă deosebită pe care le transmit către AEP vor fi păstrate, procesate şi arhivate în spaţii care îndeplinesc standarde stricte de securitate fizică, egale cu cele din instituţiile de provenienţă”.
Hotărârea nu înseamnă că AEP va primi „orice” document clasificat strict secret. Documentele trebuie să aibă legătură cu atribuțiile legale ale AEP și să fie transmise de parteneri instituționali autorizați. Este de așteptat ca acestea să fie documente privind securitatea și integritatea proceselor electorale, în special informații care nu pot fi transmise prin canalele obișnuite din cauza nivelului de clasificare (informări și rapoarte ale instituțiilor din domeniul securității naționale referitoare la riscuri sau amenințări care pot afecta procesele electorale, informații privind amenințări cibernetice la adresa infrastructurilor informatice utilizate în alegeri, date privind vulnerabilități ale sistemelor informatice electorale, dacă acestea sunt clasificate, sau documente referitoare la interferențe, atacuri sau operațiuni care pot afecta alegerile, atunci când informațiile respective au fost clasificate).
Până acum, informaţiile clasificate elaborate sau deţinute de AEP erau de nivel ”Secret”.
Actul normativ aprobă lista cuprinzând informaţiile secrete de stat, pe niveluri de secretizare, elaborate sau deţinute de AEP, fiind stabilite două niveluri de secretizare – secret şi strict secret – pentru documentele clasificate secrete de stat preconizate a fi deţinute sau elaborate de AEP.













