179453 – 22092026 – În cadrul Forumului Economic Carpatic desfășutat la Bukovel (Ucraina), în perioada 18-20 septembrie în contextul Inițiativei pentru Integrare Carpatică C8, au fost anunțate peste 50 de acorduri, cu o valoare totală de peste un miliard de euro. Discuțiile au vizat infrastructura de transport și energie, conectarea Ucrainei la rețelele europene, dezvoltarea industriei și turismului, reconstrucția Ucrainei și atragerea investițiilor internaționale.
Organizatorii au prezentat un portofoliu de proiecte regionale evaluat la aproximativ 115 miliarde de euro, iar printre proiectele prezentate se află și investiții din România, inclusiv autostrada A8 Târgu Mureș-Iași-Ungheni, proiectele nucleare Cernavodă 3 și 4 și retehnologizarea Unității 1 de la Cernavodă.
Din informațiile publice prezentate până acum nu reiese că România ar fi semnat unul dintre aceste acorduri.
La reuniune au participat, alături de România, alte șase state (Austria, Cehia, Polonia, Serbia, Slovacia și Ungaria) și bineînțeles, Ucraina. România a fost reprezentată la nivel prezidențial de Nicușor Dan, iar deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, președintele Grupului parlamentar de prietenie cu Ucraina, a participat la summit alături de o delegație a Uniunii Ucrainenilor din România.
Noul format regional, inițiat de președintele ucrainean Volodîmîr Zelenski, urmărește dezvoltarea cooperării dintre cele opt state în domenii precum infrastructura, energia, investițiile, securitatea, comerțul și cooperarea transfrontalieră.
Pentru România, participarea la noul format are o componentă directă legată de relația cu Ucraina și de cooperarea transfrontalieră. În cadrul summitului, Nicolae-Miroslav Petrețchi a avut întâlniri cu președintele Parlamentului Ucrainei, Ruslan Stefanchuk, și cu Viktor Mykyta, adjunct al șefului Administrației Prezidențiale a Ucrainei.
Discuțiile au vizat relațiile româno-ucrainene, dialogul parlamentar și cooperarea bilaterală. Petrețchi a avut, de asemenea, întâlniri cu reprezentanți ai administrațiilor din regiunile Cernăuți, Ivano-Frankivsk și Zakarpattia, precum și cu reprezentanți ai Consiliilor Regionale din Ternopil, Zakarpattia și Odesa.
Potrivit informațiilor transmise de deputat, discuțiile cu oficialii regionali au vizat dezvoltarea cooperării transfrontaliere, intensificarea contactelor dintre administrațiile locale și regionale și identificarea unor proiecte comune.







