Acasă Politic Inspecția Muncii verifică la nivel național unități din sectorul medical privat și...

Inspecția Muncii verifică la nivel național unități din sectorul medical privat și medicina estetică, la sesizarea deputatului de Ilfov Sergiu Matei

foto:renasterea.ro

 179358 – 10092026 – Inspecția Muncii a început o acțiune de verificare la nivel național în unități din sectorul medical privat și al medicinei estetice, în urma unor sesizări privind posibile încălcări ale legislației muncii.

Demersul a fost inițiat de deputatul de Ilfov Sergiu-Lucian Matei (grupul parlamentar Uniți pentru România) după ce i-au fost semnalate posibile neconcordanțe între contractele individuale de muncă și fișele de post, precum și situații în care salariaților le-ar fi fost atribuite responsabilități care depășesc funcția pentru care sunt încadrați.

Potrivit răspunsului oficial transmis, ITM a început controale la nivel național, în limitele competențelor legale.

Sesizările vizează, între altele, modul de stabilire a atribuțiilor salariaților și respectarea condițiilor prevăzute în contractele individuale de muncă. Verificările urmează să stabilească dacă situațiile semnalate se confirmă și dacă există încălcări ale legislației.

Demersul vizează și alte aspecte care țin de funcționarea unităților medicale. Pentru respectarea normelor sanitare, condițiile de autorizare și alte cerințe care intră în competența altor autorități sunt avute în vedere sesizări distincte către instituțiile abilitate.