179371 – 11092026 – Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, s-a prezentat vineri la Parchetul Militar, unde procurorii i-au comunicat că are calitatea de inculpat în dosarul privind presupusa introducere în România, fără îndeplinirea formalităților vamale, a unui elicopter SMURD.
„Am fost înştiinţat că acum am calitatea de inculpat în dosarul de contrabandă, pun asta în ghilimele, cu elicopterul. În primul rând, eu, ca persoană, am dreptul să mă apăr şi am două limite la apărarea mea. Să fie în limita legii şi în limita decenţei şi acest lucru o să îl fac încontinuu, respectând acest două limite”, a declarat Raed Arafat la ieșirea din sediul Parchetului Militar.
”Din moment ce toate instituțiile erau informate, iar Vama a dat un punct de vedere pe baza căruia a acționat Inspectoratul General de Aviație, la venirea elicopterului a fost transmis un act care dovedește că acesta a trecut pe la vamă. A existat corespondență între Vamă și Inspectoratul General de Aviație. Mai mult decât atât, oricine, fie Vama, fie ANAF, putea să vină și să spună: «Trebuie să plătiți TVA-ul».Vorbim despre o «contrabandă altruistă», în favoarea statului, pentru care noi vom fi, probabil, trimiși în judecată. Este clar că aici sunt abuzuri foarte serioase și foarte grave la adresa noastră și a reputației noastre. Iar când spun «noastră», nu mă refer doar la persoana mea, ci la toți cei implicați.”, a declarat Raed Arafat.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență era urmărit penal din luna aprilie, în calitate de suspect, pentru complicitate la contrabandă, alături de alte 16 persoane.
Vineri, șefului DSU i-a fost comunicată oficial schimbarea calității procesuale în inculpat.
Dosarul vizează modul în care Inspectoratul General de Aviație a primit, în 2017, sub formă de despăgubire, un elicopter care a fost ulterior adus în România.
Despăgubirea a fost acordată după accidentul aviatic din 2016, când un elicopter aflat într-o misiune SMURD s-a prăbușit în apropierea localității Haragîș din Republica Moldova. Toți cei patru membri ai echipajului și-au pierdut viața.
În urma accidentului, în procesul de soluţionare a dosarului de daună privind accidentul, asiguratorul a oferit autorităților române posibilitatea de a primi despăgubiri în bani sau înlocuirea elicopterului distrus cu o altă aeronavă. A fost aleasă cea de-a doua variantă.
Procurorii susțin că elicopterul primit ca despăgubire a fost introdus și utilizat în România fără îndeplinirea formalităților vamale.
Procurorii au instituit măsuri asigurătorii asupra bunurilor și conturilor lui Raed Arafat. Măsuri similare au fost dispuse și în cazul altor persoane și companii vizate de anchetă.sursa: tvrinfo













