179525 – 01102026 – Sistemul TollRO a intrat în vigoare joi, 1 octombrie 2026, la ora 00:00, iar tariful pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale va fi achitat prin noul Sistem de Tarifare Rutieră Electronică (STRR), anunță Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
TollRO se aplică vehiculelor destinate transportului de marfă cu masa totală maximă autorizată (MTMA) mai mare de 3,5 tone, precum și vehiculelor de transport mixt asimilate acestora. Tariful este calculat în funcție de distanța parcursă, masa vehiculului și clasa de emisii. Sistemul se aplică pe autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale din România, în condițiile prevăzute de legislație.
Intrarea în vigoare a noului mecanism a fost amânată de mai multe ori. Legea nr. 103/2026 a prorogat până la 1 octombrie 2026 termenele prevăzute de Legea nr. 226/2023 pentru aplicarea noului sistem de tarifare. Interoperabilitatea sistemului românesc cu sistemele similare din celelalte state membre ale UE, prin Serviciul European de Taxare Rutieră (SETRE), este prevăzută pentru 15 ianuarie 2027.
CNAIR precizează că, de la 1 octombrie, rovinieta, tichetul de rută și tariful TollRO pot fi achitate numai prin canalele oficiale ale noului sistem. Compania avertizează că viramentele bancare cu mențiuni precum „plată Toll”, „tarif TollRO” sau „portofel electronic” nu reprezintă plata tarifului. Sumele virate astfel nu sunt asociate automat unui vehicul sau unei perioade de valabilitate și nu conferă dreptul de circulație cu tarif valabil.
Pentru operatorii care au utilizat versiunea pilot a aplicației TollRO, CNAIR a anunțat trecerea la versiunea de producție de la 1 octombrie. Datele introduse în perioada de testare nu sunt transferate în sistemul final. Operatorii trebuie să își creeze conturi noi și să reînregistreze datele companiilor și ale vehiculelor.
CNAIR a început testarea platformei la 15 septembrie, iar etapa de testare s-a încheiat la 29 septembrie.
Rovinietele emise înainte de 1 octombrie pentru vehiculele care nu intră sub noul regim își păstrează valabilitatea până la data înscrisă pe document. Pentru vehiculele de transport marfă cu MTMA de peste 3,5 tone, de la 1 octombrie se aplică TollRO, conform noilor reguli.
TollRO a intrat în vigoare în pofida repetatelor solicitări de amânare a sancțiunilor pentru neplata tarifului formulate de organizațiile de transportatori.













