Acasă Social Peste 3.300 de pompieri în lupta cu apele

Peste 3.300 de pompieri în lupta cu apele

DISTRIBUIȚI

146684 – 14062018 – Peste 3.300 de pompieri cu peste 2.200 de mijloace tehnice au fost la datorie, în ultimele 24 de ore, pentru executarea misiunilor destinate limitării și înlăturării efectelor generate de fenomenele hidrometeorologice periculoase.

În urma ploilor torențiale, descărcărilor electrice, căderilor de grindină și a vântului puternic din cursul zilei de ieri și din timpul nopții, au fost înregistrate efecte de vreme rea în 60 de localități din 13 județe: Argeș, Bihor, Caraș – Severin, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Timiș și Vâlcea.

In cursul zilei de ieri și pe timpul nopții, pompierii din cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență vizate de vremea neprielnică au acționat pentru evacuarea apei din 58 locuințe, 22 anexe, 135 de curți și 33 de subsoluri. De asemenea, s-a intervenit cu accesorii specifice pentru îndepărtarea a 82 de arbori, ce au căzut pe carosabil, locuințe și stâlpi de electricitate, fiind avariate și 29 de autoturisme.

O situație deosebită a fost înregistrată în localitatea Obârșia – Cloșani din județul Mehedinți,  unde pompierii au intervenit pentru salvarea a două persoane surprinse de manifestarea descărcărilor electrice. Din nefericire, una dintre acestea a decedat, iar cealaltă a fost transportată la spital, cu semne vitale.

De asemenea, militarii au acționat pentru salvarea unei persoane din localitatea Arcani, județul Gorj, care a fost surprinsă de apele aflate în creștere, sub un pod. Aceasta a fost recuperată în cel mai scurt timp și predată echipajelor medicale pentru investigații de specialitate.

Totodată, echipajele profesioniste pentru situații de urgență au evacuat preventiv o familie (formată din trei membri) din localitatea Borlova, județul Caraș – Severin, a cărei gospodărie a fost izolată de ape. Persoanele, dintre care doi minori, au fost cazate temporar la rude, urmând ca, după remedierea situației, să revină la domiciliul lor.

Din cauza vântului puternic, șapte acoperișuri ale unor imobile au fost parțial sau total distruse, iar viiturile produse în județul Caraș – Severin au generat o alunecare de teren care a afectat un operator economic.

În județele aflate sub incidența fenomenelor hidrometeorologice periculoase au fost semnalate întreruperi ale alimentării cu energie electrică, iar echipaje specializate se află în teren pentru remedierea situației, în cel mai scurt timp.

De asemenea, circulația rutieră a fost afectată temporar din cauza copacilor căzuți pe carosabil sau a aluviunilor pe trei drumuri naționale (DN 57B, DN 66 și DN 68A) și trei drumuri județene (DJ 582, DJ 671A și DJ 564A).

În acest moment nu sunt semnalate persoane blocate sau alte urgențe medicale ce nu pot fi asigurate din cauza fenomenelor hidrometeorologice și se acționează în localitățile afectate pentru îndepărtarea tuturor urmărilor de vreme rea și evaluarea pagubelor produse.

De asemenea, la acestă oră traficul rutier, aerian, feroviar, maritim și fluvial se desfășoară în condiții normale.

Având în vedere prognozele meteorologilor pentru perioada următoare, inspectoratele pentru situații de urgență rămân mobilizate pentru a interveni, în cel mai scurt timp, în zonele unde se pot produce situații de urgență, iar evoluţia fenomenelor meteorologice periculoase este permanent monitorizată prin Centrul Operaţional Naţional al IGSU.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.