Acasă Economie Forumul Regional al Apei „Dunăre-Europa de Est” 2023

Forumul Regional al Apei „Dunăre-Europa de Est” 2023

DISTRIBUIȚI

 168914 – 20052023 – În perioada 23 – 25 mai, Asociația Română a Apei organizează Forumul Regional al Apei „Dunăre-Europa de Est”. Pentru al doilea an consecutiv, manifestarea se va desfășura la Pavilionul Redal Expo, din municipiul Sibiu.

Evenimentul pune în legătură specialiști din domeniul apei, proiectanți și producători de echipamente, reprezentanți ai autorităților centrale și locale, operatori ai serviciilor de alimentare cu apă și canalizare și oameni de afaceri din România și din străinătate, constituind o excelentă oportunitate pentru crearea sau consolidarea colaborărilor și parteneriatelor.

Pe lângă expoziția propriu-zisă, în cadrul căreia sunt prezentate tehnologii de vârf și  echipamente de ultimă generație pentru tratarea apei potabile și a celei uzate, agenda evenimentului include seminarii și conferințe dedicate subiectelor de interes major pentru sectorul apei, cu participarea unor personalități marcante din domeniu.

Pe parcursul celor trei zile, participanții sunt invitați să ia parte la seminarul privind finanțarea infrastructurii de apă prin fonduri europene și corelarea programelor de investiții din sector, organizat în parteneriat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), Conferinţa Tehnico-Stiinţifică Internațională, organizată în parteneriat cu International Water Association și în colaborare cu Universitatea Politehnica Bucureşti şi Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti sau la seminarul privind economia circulară,  organizat cu sprijinul Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC), a Grupului pentru Economie și Statistică al Asociației Internaționale a Apei (IWA), a WICS – Reglementatorul Serviciilor de Apă din Scoţia, a companiei VEOLIA din Franța și al Comisiei Principale Dezvoltare – Economie a Asociaţiei Române a Apei. Alături de acțiunile de mai sus, se va desfășura tradiționalul concurs „Instalare branșament sub presiune”, dedicat instalatorilor din cadrul companiilor de apă.

Dr. ing. Ilie Vlaicu, Preşedintele Asociației Române a Apei: „A.R.A. se preocupă permanent de identificarea celor mai eficiente soluții pentru managementului resurselor de apă şi al serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare-epurare a apei uzate, iar Forumul Regional al Apei «Dunăre-Europa de Est», asigură contextul ideal pentru dezbateri care favorizează identificarea celor mai bune practici pentru asigurarea sustenabilității dezvoltării sectorului”.