Acasă Politic Bucuresti: Poliţişti audiaţi de Comisia pentru apărare

Bucuresti: Poliţişti audiaţi de Comisia pentru apărare

DISTRIBUIȚI

123851 – 31102013 – Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a Senatului s-a întrunit în cvorum la în data de 29 octombrie 2013, la şedinţă fiind prezenţi şase senatori – Marius Obreja, Nicolae Nasta, Dan Popescu, Ionel Agrigoroaei, Corneliu Dobriţoiu si Traian Igaş – din totalul celor 11 membri ai Comisiei.

            “Audierea ofiţerilor şi foştilor ofiţeri MAI, care au reclamat abuzuri săvârşite asupra lor de către şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, Viorel Salvador Caragea, se înscrie în seria de audieri, decisă prin vot de membrii Comisiei în sedinţele anterioare, în baza atribuţiilor care decurg din Ordonanţa 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, din Regulamentul Senatului şi din Regulamentul propriu de funcţionare a Comisiei. Calendarul acestor audieri a fost demarat în 22 octombrie 2013, cu prezenţa reprezentanţilor MAI – secretarul de stat Oprea Florea, inspectorul general al IGPR, Petre Tobă, şi directorul general al Corpului de Control al ministrului, Constantin Manoloiu. Cea de-a doua sesiune a fost dedicată celor care au sesizat Comisia, urmând ca, la următoarea şedinţă, să fie audiat ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, prilej cu care îi vor fi prezentate concluziile desprinse în aceste întâlniri. Membrii Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională au luat act de situaţiile tensionate apărute la nivelul mai multor Inspectorate de Poliţie – Neamţ, Constanţa, Gorj, Cluj, Hunedoara, Galaţi – şi îşi propun să extindă dezbaterile parlamentare, pentru a se edifica dacă aceste acţiuni reprezintă cazuri izolate sau se prefigurează un fenomen la nivel instituţional”, se precizează într-un comunicat al Comisiei. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.