Acasă Politic Bucureşti: Preşedintele Băsescu îşi asumă promulgarea Codului de Procedură Penală

Bucureşti: Preşedintele Băsescu îşi asumă promulgarea Codului de Procedură Penală

DISTRIBUIȚI

125776 – 30012014 – Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că îşi asumă promulgarea Codului de Procedură Penală, motivând prin aceea că este „responsabilitatea preşedintelui”, dar atrage atenţia asupra faptului că asta nu înseamnă că nu trebuie să fie corectat de Victor Ponta.

„O să mă refer la Codul de Procedură Penală, care a fost promulgat ca Legea 135/2010. Referirea este directă la art. 140, care vizează utilizarea mijloacelor tehnice înainte de punerea sub urmărire penală a unei persoane. Îmi asum promulgarea Codului de procedură penală pentru că asta e responsabilitatea preşedintelui. În acelaşi timp, îmi asum şi eroarea de a nu fi înţeles sensul art. 140. Asta nu înseamnă că el nu trebuie corectat. Juriştii de la Preşedinţie sunt constituţionalişti, nu sunt penalişti, nici eu nu sunt, problema înţelegerii art. 140 ţinând de judecători şi procurori de penal. Asta nu înseamnă că nu trebuie corectată o eroare. Aşa cum, pe 15 octombrie noaptea s-a elaborat o OUG pe care Ponta a aprobat-o în 16 octombrie în şedinţa de guvern pentru a rezolva problemele de interese din autoritatea fiscală ASF, la fel poate să rezolve şi problema Codului de procedură penală”, a declarat preşedintele Traian Băsescu, joi, la Palatul Cotroceni.

„Vreau să atenţionez asupra unor elemente: statul rămâne fără mijloace de a identifica şi preveni acte de genul: abuz în serviciu, trafic de influenţă şi de persoane, fraude fiscale, criminalitate transfrontalieră, comercializare sau tranzit de droguri pe teritoriul ţării. Toate se urmăresc prin mijloace tehnice ori, din acest punct de vedere, art. 140 ia organelor statului capacitatea de a prinde reţele sau oameni implicaţi în astfel de ilegalităţi. Repet, îmi asum că nu am înţeles, în 2010, conţinutul art. 140, dar asta nu-l scuteşte pe Ponta, care a primit toate semnalele de la ÎCCJ, DNA, DIICOT, că trebuiesc aduse modificări Codului de procedură penală. Mai mult decât atât, o ordonanţă este necesară pentru a da modul unitar de interpretare a perioadei de tranziţie dintre cele două coduri”, a mai spus Traian Băsescu.

În acelaşi timp, preşedintele a declarat că, dacă premierul Victor Ponta nu îşi asumă emiterea unei ordonanţe de urgenţă care să corecteze neajunsurile art. 140 din Codul de procedură penală, acesta devine, automat, o „emblemă a corupţiei, scutul oamenilor corupţi”.

„O spun în modul cel mai serios şi cu toată responsabilitatea: dacă premierul nu-şi asumă emiterea unei OUG care să corecteze neajunsurile art. 140, este emblema corupţiei. Are destule altele care l-au situat deja în sfera omului corupt – prin utilizarea actelor normative, ba pământuri la CJ Brăila, ba modul cum a tratat problema Rompetrol încercând să se ascunda, dar ascunzând corupţia, ba problema ASF. Toate acestea îl arată ca fiind un om corupt”, a spus Băsescu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

„În cazul în care nu face urgent modificările la art. 140, el devine scutul oamenilor corupţi şi primul responsabil că n-a acţionat când putea să o facă”, subliniază şeful statului.

În acelaşi timp, şeful statului l-a acuzat pe fostul ministru al Justiţiei Cătălin Predoiu că „a negociat cu toată lumea, în Parlament, cum să arate Codul de Procedură penală”.

„O să mă întrebaţi de ce reacţionez atât de târziu. Pentru că tot timpul a fost această discuţie, în mod deosebit anul trecut şi anul acesta şi tot timpul discuţia a fost că se va interveni legislativ, prin OUG. Iată că am ajuns în ultima zi, iar premierul nu găseşte altceva de făcut decât să spună ‘Pai a fost din 2010’. Da, domnule prim ministru, s-a făcut o eroare. Cel puţin din partea mea. Din partea lui Predoiu, şi poate acum aveţi explicaţia de ce nu-l susţin, el a negociat cu toată lumea în Parlament cum să arate Codul de procedură penală, iar când am înţeles acest lucru mi-am dat seama că nu a fost un ministru al Justiţiei corect. Dar primul ministru poate să corecteze această eroare. Iar eu îi cer public să o facă!”, încheie Băsescu. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.