Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Cartel Alfa pichetează Ministerul Muncii

Bucureşti: Cartel Alfa pichetează Ministerul Muncii

DISTRIBUIȚI

131612 – 29092014 – Membrii CNS „Cartel Alfa” vor picheta, luni, intre orele 10,00-12,00, sediul Ministerului Muncii, solicitand modificarea, in regim de urgenta, a Legii Dialogului Social nr. 62/2011. Potrivit presedintelui „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu,

actiunile de protest vor continua zilnic, de luni pana vineri, timp de trei saptamani, pana vineri, 17 octombrie.

„In data de 7 octombrie a.c. vom organiza un miting de amploare, intre orele 11,00-13,00, in Piata Victoriei, la care vor participa peste 5.000 de membri de sindicat. Avand in vedere ca solicitam modificarea unei legi cu impact social major, respectiv Legea nr. 62/2011, am solicitat sprijin si din partea altor organizatii sindicale, cum ar fi de exemplu Blocul National Sindical sau CNSLR Fratia. De asemenea, la miting sunt invitati sa participe si simplii cetateni, in masura in care sunt afectati de prevederile Legii 62”, a anuntat miercuri Bogdan Hossu. – PROMPT MEDIA

1 COMENTARIU

  1. AM DORI SA IESIM CU TOTII IN STRADA DEOARECE IN D.G.A.S.P.C.URI S-AU MARIT SALARIILE DOAR FUNCTIONARILOR PUBLICI CARE NU FAC MAI MULTA TREABA DECAT NOI CONTRACTUALII! NU ESTE POSIBIL CA UN SERVICIU IN REGIM DE URGENTA SA FIE MAI PROST PLATIT DECAT CEILALTI , SUNTEM CONSEMNATI LA DOMICILIU O ZI DA, UNA NU, PLECAM NOAPTEA PE TEREN IAR A DOUA ZI VENIM IN CONTINUARE LA MUNCA PENTRU CA AI TREABA NU POTI LASA PE A DOUA ZI , DAR NIMENI NU NE OBTINE NIMIC, AVEM UN SPOR DE 15% CA TOTI CEILALTI, ALT SPOR IN PLUS NU AVEM.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.