Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: CNS Cartel Alfa reia acţiunile de protest

Bucureşti: CNS Cartel Alfa reia acţiunile de protest

DISTRIBUIȚI

132797 – 14112014 –  Confederaţia Naţională Sindicală (CNS) Cartel Alfa anunţă că reia din data de 17 noiembrie 2014 acţiunile de protest, prin pichetarea zilnică a Ministerului Muncii, în intervalul orar 10.00 – 12.00. “Guvernul nu a făcut niciun demers până acum în vederea modificarii Legii 62/2011, Legea dialogului social. Această lege, care a blocat negocierile colective şi a făcut aproape imposibilă reprezentarea salariaţilor de către sindicate, a fost adoptată în 2011 prin asumarea răspunderii de catre Guvernul Boc, fără nicio dezbatere publică sau consens între partenerii sociali. Guvernul actual, deşi a promis şi a semnat un acord prin care s-a angajat că va aduce legislaţia la situaţia iniţială, corectând prevederile care prejudiciază salariaţii, acum pretinde consensul părţilor drept condiţie prealabilă modificării: toate sindicatele şi toate patronatele, autohtone sau multinaţionale. Este de fapt o strategie tipica de a întârzia la infinit nişte modificări pe care realitatea relaţiilor de muncă şi situaţia disperată a lucrătorilor români le reclamă ca extrem de urgente. Practic, de la adoptarea Legii 62/2011 nu a mai fost incheiat nici un Contract Colectiv de Muncă (CCM) sectorial. Împreună cu eliminarea Contractului Colectiv de Muncă Unic la nivel naţional (CCMUNN), inexistenţa contractelor sectoriale a redus dramatic numărul de salariaţi acoperiţi de un contract colectiv, şi în consecinţă de drepturile şi clauzele pe care aceste contracte le conţineau. De asemenea, condiţiile impuse pentru formarea unui sindicat şi pentru negocierea unui contract colectiv la nivel de unitate lasă o mare parte din structura lucrătorilor  (aproximativ un sfert din totalul angajaţilor români) fără drept de asociere, în contradicţie cu prevederile Constituţiei României, care garantează acest drept”, se arată într-un comunicat al CNS Cartel Alfa. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.