Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: DNA cere arestarea lui Vanghelie

Bucureşti: DNA cere arestarea lui Vanghelie

DISTRIBUIȚI

 135487 – 13032015  – Dosarul primarului Sectorului 5 București, Marian Vanghelie, reţinut joi seara, în care edilul este acuzat de abuz în serviciu, luare de mită și spălare de bani, a ajuns la judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, care urmează să analizeze cererea de arest preventive formulate de procurori.

În acelaşi dosar, se mai cere arrest preventive pentru Mircea Sorin Niculae, asociat și administrator al mai multor firme, Adrian Murgoci, Laura Ciocan şi Sorin Ciocan, toţi trei pentru favorizarea făptuitorului și mărturie mincinoasă.

Vanghelie este acuzat că în ultimii opt ani a primit foloase material, în schimbul cărora a facilitate acordarea unor contracte, a căror valoare totală ajunge la 2 miliarde de lei.

Pentru atribuirea și plata contractelor de execuție de lucrări publice Vanghelie a perceput un „comision” de aproximativ 20% din valoarea contractelor încheiate între primăria Sectorului 5 și instituții din subordinea acesteia, pe de o parte, și societățile controlate de către omul de afaceri, pe de altă parte.

„Comisionul” respectiv a fost plătit de către omul de afaceri, lui Vanghelie Marian-Daniel, prin intermediul lui Mircea-Sorin Niculae și a unei alte persoane apropiate lor.

Acest comision a fost plătit, în parte, și sub forma unor contracte, nejustificate din punct de vedere comercial, încheiate de către SC Premier Palace SRL (societate controlată, prin intermediul unor societăți de tip off-shore, de către omul de afaceri) și societăți comerciale controlate, prin interpuși, de către Vanghelie, contracte în temeiul cărora cea dintâi firmă plătea celor din urmă sume semnificative de bani.

Beneficiare a unor astfel de contracte (și a sumelor de bani aferente acestora) au fost printre altele și societățile București S.A., Fashion Brand Management S.R.L. (la ambele asociat fiind Mircea-Sorin Niculae) și Economat Sector 5 S.R.L. (la care director general este Laura Ciocan).

O parte a „comisionului” a fost plătit prin cedarea a două imobile noi în favoarea unor persoane apropiate lui Vanghelie.

De asemenea, pentru garantarea plății „comisionului” de 20% din valoarea contractelor publice, un om de afaceri a cedat controlul unei societăți comerciale unor apropiați ai lui Vanghelie.

Altă modalitate de plată a „comisionului de 20%” a constat în achitarea de către societățile controlate de către aceeași persoană a cheltuielilor de renovare și amenajare a unor spații utilizate de către societatea controlată de Fashion Brand Management S.R.L. (asociat fiind Mircea-Sorin Niculae).

În aceeași perioadă, Marian Vanghelie și Mircea-Sorin Niculae (acționar majoritar la societatea comercială București S.A. și asociat unic la societatea comercială Fashion Brand Management S.R.L.) au transferat sume de bani provenite din luare de mită, sub forma achiziționării de bunuri mobile și imobile și sub forma introducerii acestora în patrimoniul societăților comerciale controlate de cei doi, în scopul ascunderii originii ilicite a acestora.

Totodată, cei doi au disimulat adevărata natură a provenienței cu privire la două imobile pretinse de Marian Vanghelie de la administratorul mai multor societăți comerciale.

De asemenea, Vanghelie a disimulat adevărata natură a provenienței a părților sociale la societatea Eurowest Imob Consulting S.R.L., părți sociale pretinse de acesta de la un om de afaceri.

La data de 12 martie 2015, Adrian Murgoci, Laura Ciocan și Sorin Ciocan au făcut afirmații mincinoase în legătură cu fapte și împrejurări esențiale, acționând cu scopul de a împiedica tragerea la răspundere penală a lui Vanghelie pentru infracțiunile menționate anterior.

Procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei, Parchetului de pe lângă Tribunalul București și a Grupului de Lucru pentru Combaterea și Documentarea Infracțiunilor de Evaziune Fiscală și Spălarea Banilor din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.