Acasă Vest Caras-Severin Caras Severin: Examene promovate cu mită: Percheziţii la Universitatea “Eftimie Murgu” din...

Caras Severin: Examene promovate cu mită: Percheziţii la Universitatea “Eftimie Murgu” din Resita

353
DISTRIBUIȚI

138225 – 09072015  – Poliţişti din cadrul DNA, coordonaţi de procurori de la Parchetul General şi sprijinţi de jandarmi, efectuează joi percheziţii în 18 locaţii din judeţele Caraş-Severin şi Timiş, fiind vizate instituţii publice de învăţământ, precum şi locuinţele unora dintre persoanele care fac obiectul cercetării.

            Percheziţiile sunt efectuate “într-o cauză penală având ca obiect săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu, fals intelectual, luare de mită şi dare de mită săvârşite de către cadre didactice universitare şi studenţi, constând în condiţionarea promovării examenelor de primirea unor sume de bani, chiar şi în condiţiile în care studenţii nu se prezentau la examen, precum şi în tranzacţionarea unor lucrări de licenţă elaborate/susţinute în anii anteriori contra unor sume de bani percepute de la cursanţi cuprinse între 300 – 400 euro pe lucrare”, potrivit unui comunicat al Parchetului General.

            Procurorii au beneficiat de suportul tehnic şi informativ al Serviciului Român de Informaţii.

            Printre locurile unde se fac perchezitii se afla si Universitatea “Eftimie Murgu” din Resita, potrivit Hotnews.ro. Aici, mai multi profesori universitari sunt acuzati ca cereau mita de la studenti, pentru a-i promova la examenul de licenta. Rectorul Universitatii “Eftimie Murgu” din Resita este Doina Frunzaverde, sotia lui Sorin Frunzaverde. – PROMPT MEDIA

foto:digi24

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.