Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Ion Bălan, vicepreșdintele PNL: PSD suspendă democraţia prin ordonanţe de urgenţă

București: Ion Bălan, vicepreșdintele PNL: PSD suspendă democraţia prin ordonanţe de urgenţă

DISTRIBUIȚI

 140373  – 08102015 – Nu cred că s-ar mira nimeni dacă, într-o dimineaţă, Victor Ponta s-ar trezi nervos şi ar mai da o ordonanţă de urgenţă prin care să amâne alegerile din 2016 sau, de ce nu, la cum îl cunoaştem, să mai suspende efectele unor legi organice, aşa cum a mai făcut-o. Ştim că, dacă ar putea, ar suspenda chiar şi Constituţia. Ne-am obişnuit cu astfel de excese de putere marca PSD, profund nedemocratice, profund neconstituţionale, care ne scot cu totul din rândul statelor membre ale Uniunii Europene, declară Ion Bălan, vicepreședinte al PNL.

Câte ordonanţe a dat Victor Ponta în aproape patru ani de când guvernează România şi câte dintre acestea au încălcat grav principiile constituţionale? Aproape toate! Din păcate pentru România, Avocatul Poporului, singura autoritate care ar putea să sesizeze Curtea Constituţională pe marginea neconstituţionalităţii ordonanţelor, este doar Avocatul PSD, nu şi al intereselor populaţiei! A reacţionat domnul Ciorbea când Guvernul PSD a dat liber la traseism politic prin Ordonanţa de urgenţă neconstituţională nr. 55/2014? Nu a reacţionat! S-a ”deranjat” domnul Ciorbea să sesizeze Curtea Constituţională atunci când, printr-o ordonanţă, Victor Ponta a modificat peste 20 de acte normative dintr-o lovitură? Nu s-a ”deranjat”! S-a dus, însă, într-o suflare la penitenciar să constate dacă primarul PSD al Capitalei, Sorin Oprescu, stă bine cu glicemia. Mi-aş fi dorit ca domnul Ciorbea să fi fost la fel de îngrijorat şi cu noua ordonanţă de urgenţă nr. 41/2015, adică acel ghiveci legislativ prin care se batjocoreşte iarăşi legea educaţiei, se modifică legi fiscale şi se suspendă democraţia prin mutilarea legii administraţiei publice locale, spune Bălan.

După ce, printr-un exces total de putere, pierzând chiar şi procese intentate în instanţă de PNL pentru refuzul de a organiza alegeri locale, Victor Ponta şi PSD a blocat activitatea administraţiei publice, ce s-au mai gândit noii socialişti? Să modifice legea adminstraţiei publice locale şi, în locul primarului şi al consiliului local, puterea locală să fie exercitată de către o persoană numită, prin ordin de la „centru” şi nu de către un reprezentant ales de către cetăţeni. Victor Ponta şi Liviu Dragnea ştiau cu precizie că cele mai multe consilii locale dizolvate nu pot fi constituite din membri supleanţi şi că prin această măgărie legislativă, căci altfel nu pot să-i spun, îşi pot impune, prin intermediul prefecţilor, pe cine vor, unde vor şi vor face ceea ce vor! Ponta şi Dragnea au făcut astfel, din prefectul judeţului, un adevărat „şeic” local, care va putea tăia şi spânzura, după cum i se spune de la „centru”.

Să vină Dragnea şi Ponta şi să spună cum, la Rădăuţi, consiliul local format din supleanţi mai are vreo legătură cu rezultatul alegerilor din 2012, pentru că din 9 consilieri locali ai PNL, astăzi nu pot fi convocaţi decât 2! Să spună rădăuţenilor cum, din cauza exceselor lor de putere, adminstraţia publică locală a fost şi este blocată doar pentru că ei vor să controleze politic toată ţara! Să vină la Rădăuţi şi să le spună cetăţenilor că ei nu dau doi bani pe votul acestora şi că în şase luni puteau organiza de cel puţin şase ori alegeri şi să le mai spună că le este frică de ceea ce ar vota cetăţenii.

”În încheiere, mi-aş permite să-i adresez o întrebare domnului Ciorbea, singurul care mai poate face ceva în acest moment: Ce scuze veţi mai avea, domnule Avocat al PSD, dacă nu veţi sesiza la CCR ultima ordonanţă mutant marca Ponta, iar această OUG care face din prefecţi, noii baroni locali, va avea aceeaşi soartă ca ordonanţa traseiştilor!? Cine va plăti pentru toate actele administrative ilegale emise de aceştia, pentru blocajul din administraţie şi pentru dispreţul arătat către cetăţeni?!”, întreabă fruntașul liberal. – PROMPT MEDIA

foto:balan.ro

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.