Acasă Externe Israel: S-a stins Shimon Peres

Israel: S-a stins Shimon Peres

DISTRIBUIȚI

 shimon_peres146564 – 28092016 –  Omul politic Shimon Peres, prim-ministru (13 septembrie 1984 – 20 octombrie 1986 si 4 noiembrie 1995 – 18 iunie 1996), cel de-al noualea presedinte din istoria Israelului (15 iulie 2007 – 24 iulie 2014), laureat al Premiului Nobel pentru Pace in 1994, pe care l-a impartit cu Yitzhak Rabin si cu liderul palestinian Yasser Arafat, s-a nascut la 21 august 1923, la Visnieva (Polonia, astazi Belarus), in familia unui comerciant.

In 1933, a emigrat, impreuna cu familia, in Palestina, teritoriu aflat sub mandat britanic, unde tatal sau se stabilise cu doi ani in urma. A urmat cursurile Scolii agricole Ben Shemen din Lod.

Si-a inceput cariera politica la varsta de 20 de ani, devenind membru si, la scurta vreme dupa aceea, secretar al miscarii regionale de tineret Hano’ar Ha’oved. Cel care i-a inlesnit ascensiunea politica a fost David Ben-Gurion, considerat a fi parintele fondator al statului Israel.

A jucat un rol esential in crearea sistemului de aparare al Israelului, dezvoltand relatii stranse in domeniul militar cu Franta si R.F. Germania (1952-1965). Shimon Peres si Ben-Gurion au fost exclusi din Partidul Muncitoresc Unit (MAPAI) (septembrie 1965), dupa ce Ben-Gurion fondase RAFI (Lista Muncitorilor din Israel). MAPAI si RAFI au fuzionat, dand nastere Partidului Muncii, condus de Golda Meir (1968).

A fost numit ministru al Transporturilor si comunicatiilor in guvernul condus de Golda Meir (1970) si ministru al Apararii in Guvernul Yitzhak Rabin (1974). Dupa demisia premierului Y. Rabin (februarie 1977), Shimon Peres si-a asumat provizoriu conducerea guvernului.

Alegerile pentru Knesset, din mai 1977, au adus la guvernare Blocul Likud, condus de Menahem Begin. In acelasi an, Shimon Peres a devenit liderul Partidului Muncii. In urma scrutinului legislativ din 23 iulie 1984, Partidul Muncii si Blocul Likud au format un guvern de unitate nationala, in care Shimon Peres si Yitzhak Shamir (noul lider al Likud dupa retragerea lui Menahem Begin din politica) au ocupat fotoliul de prim-ministru, respectand principiul rotatiei. Dupa atentatul din 4 noiembrie 1995, soldat cu decesul premierului Yitzhak Rabin, Shimon Peres a format un nou guvern de coalitie, in functie pana la alegerile anticipate din 29 mai 1996, care l-au adus in fruntea guvernului pe Benjamin Netanyahu.

A demisionat din functia de presedinte al Partidului Muncii, locul sau fiind luat de Ehud Barak, la 3 iunie 1997. In 2000, a candidat pentru functia de presedinte al Israelului din partea Partidului Muncii, dar a pierdut in favoarea lui Moshe Katzav. In 2007, Partidul Kadima, la putere in Israel in frunte cu premierul Ehud Olmert, a sustinut candidatura lui Shimon Peres pentru functia de presedinte al statului. A fost ales de Knesset, legislativul unicameral de la Ierusalim, in functia suprema (13 iunie 2007), devenind cel de-al noualea presedinte din istoria Israelului (15 iulie 2007). La 83 de ani, el a invins alte doua personalitati inscrise in cursa pentru presedintie, deputatul Likud, Reuven Rivlin, si deputata Colette Avital, nascuta in Romania. A detinut functia de presedinte pana la 24 iulie 2014.

Shimon Peres este considerat, la fel ca si Yitzhak Rabin si Yasser Arafat, artizanul Acordului de pace israeliano-palestinian (septembrie 1993), cei trei fiind recompensati, in octombrie 1994, cu Premiul Nobel pentru Pace.

In noiembrie 2008, Peres a fost distins cu Mare Cruce al Ordinului Sf. Mihail si St George de la Regina Elisabeta a II-a la Palatul Buckingham din Londra. In iunie 2014, el a primit Medalia de Aur a Congresului Statelor Unite, in cadrul unei ceremonii organizate la Washington, unde seful statului israelian si-a exprimat admiratia pentru ‘visul american’.

La 14 ianuarie 2016, a suferit un atac cardiac fiind supus unei interventii chirurgicale intr-un spital de langa Tel Aviv.

La 13 septembrie 2016, a fost spitalizat de urgenta pentru terapie intensiva, dupa ce a suferit un accident vascular cerebral major. –  PROMPT MEDIA

foto:ziuanews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.