Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Ceremonii militare pentru comemorarea eroilor din Primul Război Mondial

București: Ceremonii militare pentru comemorarea eroilor din Primul Război Mondial

DISTRIBUIȚI

145956 – 24052017   Ministerul Apărării Naţionale organizează joi, 25 mai, în București, în contextul Centenarului Primul Război Mondial (1916 -1919) și al declarării anului 2017 ca “Anul Mărăști, Mărășești, Oituz – 100″, acţiuni comemorative dedicate eroilor care au căzut în luptă sau în prizonierat în timpul acestei conflagraţii, conform următorului program: ora 10.00, la Cimitirul Israelit „Filantropia“ va fi organizată o ceremonie de depuneri de coroane de flori; ora 10.30, la Cimitirul de onoare românesc Ghencea Militar se va desfășura ceremonia militară intitulată “Rostirea solemnă a numelor eroilor români căzuți în Primul Război Mondial”; ora 12.00, ceremonii de depuneri de coroane de flori la Mormântul Ostașului Necunoscut (din Parcul Carol I), la Monumentul eroilor militari căzuţi în misiune în teatre de operaţii şi pe teritoriul României (Parcul Tineretului), la Monumentul Eroilor Patriei (Universitatea Naţională de Apărare “Carol I”), la Cimitirul de onoare românesc Ghencea Militar și la Cimitirul Eroilor Revoluţiei.

Ceremonii militare și religioase, precum și de rostire solemnă a numelor eroilor români căzuți în Primul Război Mondial, vor avea loc în majoritatea garnizoanelor din țară.

De asemenea, depuneri de coroane și jerbe de flori se vor desfășura, cu sprijinul reprezentanțelor diplomatice ale României, la cimitirele și monumentele/operele comemorative dedicate ostașilor români din Austria, Cehia, Slovacia, Germania, Olanda, Federația Rusă, Republica Moldova, Bulgaria, Franța și Ungaria.

O amplă ceremonie militară de “Rostire solemnă a numelor eroilor români căzuți în Primul Război Mondial” va avea loc, începând cu orele 17.45, la Memorialul Eroilor Neamului și la Mormântul Ostașului Necunoscut (ambele din Parcul Carol I). Personalităţi militare, ale vieţii culturale, politice şi sociale, veterani de război, militari răniţi în teatrele de operaţii, copii ai eroilor căzuţi în teatrele de operaţii, urmaşi ai eroilor căzuţi în Primul Război Mondial, cetăţeni și elevi vor da citire, succesiv, unor liste ce cuprind nume de eroi.

Programul ceremoniei cuprinde un concert de cântece patriotice susținut de Muzica Reprezentativă a MApN și Corul Academiei Tehnice Militare, un moment artistic susținut de naistul Nicolae Voiculeț, intonarea Imnului Eroilor, un mment religios susținut de preoți militari și ai Bisericii Ortodoxe Române, un semnal trompet și moment de reculegere, precum și rostirea solemnă a numelor eroilor căzuți în Primul Război Mondial. Proiecție de fotografii și filme.

MApN reamintește că peste 330.000 de militari români şi-au pierdut viaţa în urma acestei conflagraţii mondiale, iar aproximativ 76.000 au rămas invalizi. Acestora li se adaugă victimele din rândul populaţiei civile, răpuse de boli, foamete sau executate de trupele de ocupaţie.

Prin HG nr. 314/2017 a fost aprobat Programul manifestărilor prilejuite de Ziua Eroilor – 25 mai 2017. În toate lăcaşele de cult se vor trage clopotele la orele 12.00, iar în instituţiile publice şi unităţile de învăţământ se va păstra un moment de reculegere în semn de omagiu pentru eroii patriei.   PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.