Acasă Economie Atenție, cresc ratele!

Atenție, cresc ratele!

DISTRIBUIȚI
foto: piperea.ro

 148565 – 10112017 – În urma creșterii euro în raport cu moneda națională și atingerea unei inflații de patru la sută specialiştii în economie avertizează că prognozele anunţate de guvernatorul BNR Mugur Isărescu se vor împlini. Avocatul Gheorghe Piperea a spus la Antena3 spune că ratele vor creşte, iar nivelul de trai va scădea simţitor.

”A spus că trebuie să ne aşteptăm ca în primul semestru al lui 2018, inflaţia să ajungă la 4%. A mai spus o cifră, am vorbit despre un curs al leului faţă de euro 4.64 – 4.65. Combinate, aceste două cifre, care sunt amândouă instrumente de politici monetare, pot să fie de natură a destabiliza pe termen scurt şi mediu economia. Să spui aceste lucruri cu un haz molcom, ca şi cum ai spune o glumă sau o poveste unor copii, ca şi cum nu te-ar afecta sub nicio formă. Cred că ar trebui să fim mai atenţi. Sunt profeții care se vor împlini, pentru că au fost rostite de un anume personaj”, a precizat Piperea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.