Acasă Sport BikeFest 2018

BikeFest 2018

DISTRIBUIȚI

147603 – 31082018 – Camera Deputaților, în parteneriat cu Asociația Green Revolution, organizează sâmbătă și duminică, 1 și 2 septembrie, în cadrul campaniei de promovare a bicicletei ca mijloc de transport alternativ, competiția sportivă BikeFest 2018.

Evenimentul reunește mai multe concursuri și activități de relaxare care au ca principală temă ciclismul. BikeFest este singurul concurs de ciclism care are traseul prin curtea Palatului Parlamentului, locațiile pentru start și sosire aflându-se la intrarea principală a Camerei Deputaților.

Pentru al treilea an consecutiv, vor fi organizate Urban Race MTB  – cursa dedicată mountain bikerilor, și Urban Race Road, cea pentru iubitorii curselor de șosea. Pe durata acestora, participanții vor parcurge zona cu dale din curtea Palatului Parlamentului, cât și bulevardele din jurul acestuia și din Parcul Izvor. De asemenea, vor avea loc curse cu diferite tematici: „Music and cycling marathon”, Speed race” și ”Flinstone race”. Detalii despre regulament, parcurs și înscriere se găsesc pe http://bikefest.ro/inscrie-te/.

Evenimentul se află, deja, la a opta ediție. Ridicarea kit-urilor de concurs se poate face în zilele de joi, 30 august, și vineri, 31 august, între orele 17.00 – 21.00, din Parcul Izvor, formularul de înscriere aflându-se pe site-ul competiției.

Pe durata celor două zile ale evenimentului vor fi organizate și alte activități cu și despre biciclete, dedicate tuturor iubitorilor acestui sport.

Anul acesta, evenimentul este dedicat strângerii de fonduri pentru sportivii paralimpici, fondurile obținute din înscrieri urmând să fie donate echipei care va reprezenta România la Jocurile paralimpice de la Tokyo.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.