Acasă Politic USR: Motivarea deciziei Curții de Apel este o lovitură devastatoare pentru Gabriela...

USR: Motivarea deciziei Curții de Apel este o lovitură devastatoare pentru Gabriela Firea

324
DISTRIBUIȚI
foto:facebook.com/USRBucuresti

  149051 – 09012019 – USR București îi cere Gabrielei Firea să recupereze de urgență sumele cheltuite de companiile municipale și să închidă toate robinetele prin care banii publici se duc spre aceste societății. Companiile trebuie desființate, iar motivarea sentinței Curții de Apel nu lasă niciun dubiu în această privință, se arată într-un comunicat de presă. Potrivit instanței, problema companiilor nu este legată doar de modul în care a fost votată înființarea lor, ci și de simulacrul de asociere cu SC Service Ciclop SA. Judecătorii au considerat că această asociere este doar una de fațadă și că, tocmai din acest motiv, nu respectă exigențele legale.

”Motivarea deciziei date de Curtea de Apel este chiar mai devastatoare pentru Gabriela Firea decât este decizia în sine. Instanța constată nu una, ci două încălcări grave ale legii. Avem așadar încă o dovadă că înființarea companiilor a fost cea mai proastă decizie pe care a luat-o un primar al Capitalei în ultimii 30 de ani. Și, din acest motiv, decizia instanței ar trebui să fie punctul final de carieră politică și administrativă pentru Gabriela Firea. Companiile pe care le-a înființat sunt adevărate mașinării de stors bani din bugetul Capitalei. S-au tocat 500 de milioane de euro, din care mai bine de 3 milioane au fost cheltuiți după publicarea deciziei instanței. Acest prejudiciu trebuie recuperat de la Gabriela Firea și directorii companiilor”, a declarat Dan Barna, președintele USR.

”Gabriela Firea nu mai are acum absolut nicio scuză și niciun pretext să mai amâne desființarea companiilor. Există o decizie definitivă și executorie, există acum și o motivare a acestei decizii luate de Curtea de Apel. Instanța arată că problemele nu pot fi reparate din mers, așa cum ar fi sperat primarul general. Aceste companii au două probleme de fond: prima este legată de votul prin care s-a decis înființarea lor, iar a doua este legată de asocierea de fațadă cu SC Service Ciclop SA”, a spus, la rândul său, Roxana Wring, președintele USR București și consilier municipal.

”Primarul general a avut ocazia de a rezolva problema companiilor imediat după pronunțarea sentinței. Inclusiv noi i-am oferit o șansă prin proiectul de hotărâre pe care l-am depus la Consiliu. Gabriela Firea a preferat să ignore problema, dând dovadă nu doar de incompetență, ci și de rea-voință. Din păcate, atitudinea primarului Capitalei înseamnă noi sume de bani cheltuite din buzunarul cetățenilor. Vom solicita încă o dată Curții de Conturi să verifice modul în care au fost risipiți banii bucureștenilor de către aceste companii”, a precizat Ana Ciceală, consilier municipal. ”Gabriela Firea trebuie să-și asume responsabilitatea acestei situații catastrofale pe care a generat-o în București. I s-a spus de la bun început că aceste companii vor fi un eșec managerial și financiar pentru Capitală. Însă a preferat să meargă mai departe. Iar acest lucru este încă o dovadă că adevăratul scop al Gabrielei Firea a fost cu totul altul. A vrut, de la bun început, să-și construiască un mecanism prin care să devalizeze bugetul Capitalei fără a fi trasă la răspundere. Și, dacă nu ar fi fost decizia instanței, probabil că ar fi și reușit”, a declarat Ciceală.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.