Acasă Externe Agenda Europeana Comisia Europeană vrea clarificări legate de legile justiției

Comisia Europeană vrea clarificări legate de legile justiției

303
DISTRIBUIȚI
Margaritis Schinas

  149532 – 22022019 –  Comisia Europeană va cere clarificări Guvernului României cu privire la ultimele modificări aduse sistemului judiciar

            Comisia Europeană a anunţat că va cere clarificări Guvernului României, cu privire la ultimele modificări aduse prin ordonanţa de urgenţă care prevede, printre altele, că funcţiile de conducere de rang înalt din cadrul Ministerului Public – pentru care numirea se face de către preşedinte – nu mai pot fi ocupate cu delegare.

            Purtătorul de cuvânt al Comisiei, Margaritis Schinas, a reamintit că raportul Comisiei Europene din noiembrie, anul trecut, îndeamnă România să instituie un sistem solid şi independent de numire a procurorilor în funcţii înalte, bazat pe criterii clare şi transparente şi susţinut de Comisia de la Veneţia.

            Margaritis Schinas a subliniat că executivului comunitar urmăreşte cu mare îngrijorare ultimele evoluţii legate de statul de drept din România, atât în ceea ce priveşte conţinutul, cât şi procedura ultimelor schimbări, prin folosirea Ordonanţelor de urgenţă fără consultări cu reprezentanţi ai justiţiei şi cu cei direct interesaţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.