Acasă Uncategorized Berlin: Renumitii Uli Lenz şi Ed Schuller au cântat la ICR “Titu...

Berlin: Renumitii Uli Lenz şi Ed Schuller au cântat la ICR “Titu Maiorescu” din Berlin

DISTRIBUIȚI

94448 – 03102010În seara de 2 octombrie 2010, la sediul Institutului Cultural Român “Titu Maiorescu” din Berlin a cântat duo-ul de jazz Uli Lenz (pian) şi Ed Schuller (contrabas). Concertul, intitulat “Is there a life after the Bradley’s” face parte din seria “All About Jazz” ale Şcolii de muzică Leo-Borchard şi a fost transmis în direct pe postul de radio Deutschlandradio Kultur. Cei doi muzicieni de jazz colaborează din 2003, când au cântat împreună la Casablanca. Ed Schuller a apărut ca basist pe două dintre albumele de trio ale lui Uli Lenz: Echoes of Mandela şi Good Bye Venus. Cei doi au reînviat în acest concert tradiţia vechiului club de jazz Bradley’s din New York, care a fost din 1969, până la închiderea sa din 1996, adresa de referinţă a acestui valoros duo pian-contrabas. Uli Lenz este un foarte cunoscut pianist de jazz în Germania, în prezent profesor la Şcoala de muzică Leo-Borchard. Pianistul se numără printre puţinii artişti europeni care au reuşit să devină cunoscuţi şi în Statele Unite. Uli Lenz a lucrat începând cu anii 1990 cu muzicieni precum Abbey Lincoln, Steve Grossman, Johannes Barthelmes, Hannibal Marvin Peterson, Idris Muhammad, Ed Schuller, Victor Jones, Pepe Berns and Thomas Alkier, fiind supranumit de presa internaţională „the man who dances on the keys”. Uli Lenz a susţinut numeroase concerte şi work-shop-uri cu sprijinul Institutului Goethe în Grecia, Israel, China, Africa de Sud-Est. Ed Schuller predă la institute precum Newark Academy, New England Conservatory und Berklee College of Music. În anul 1996 a primit distincţia „Certificate of Appreciation for Outstanding Service to Jazz Education“. Ed Schuller a cântat şi a participat la turnee cu muzicieni precum Lee Konitz, Joe Lovano, Ted Curson, Dave Liebman, Billy Hart, Nicolas Simion. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.