Acasă Uncategorized Bucuresti: Magistratii cer sa fie invitati in Senat la dezbaterea statutului magistratilor

Bucuresti: Magistratii cer sa fie invitati in Senat la dezbaterea statutului magistratilor

DISTRIBUIȚI

94512 – 05102010 – Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) solicită ca dezbaterea reglementărilor cu privire la statulul magistraţilor în cadrul Senatului să fie făcută cu invitarea reprezentanţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ai Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi ai asociaţiilor profesionale ale magistraţilor. „Asociaţia Magistraţilor din România constată cu profundă îngrijorare încercarea modificării Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, adoptată de Camera Deputaţilor la 5 mai 2010, cu neglijarea consultării puterii judecătoreşti vizate în mod direct de această schimbare. Atâta vreme cât puterea judecătorească este încă, potrivit Constituţiei, una dintre cele trei puteri în stat, este inadmisibil ca modificarea statutului acesteia să fie făcută după bunul plac de către o altă putere, fără consultarea acesteia. O asemenea practică este, de altfel, simptomatică în procesul de ignorare a mecanismelor democratice care stau la baza statului de drept, principiu constituţional care s-a transformat de-a lungul timpului într-o vorbă goală, în timp ce ignorarea lui a devenit un simplu mod de lucru. În ceea ce priveşte substanţa modificărilor avute în vedere de propunerea legislativă aflată în dezbatere la Senat, modificări care privesc răspunderea judecătorilor şi procurorilor (art. 96 din Legea 303/2004), AMR atrage atenţia asupra faptului că majoritatea condamnărilor statului român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului sunt atrase de celelalte puteri ale statului, pentru care legea nu prevede însă forma de răspundere, iar condamnările care au în vedere puterea judecătorească au la bază, cu precădere, schimbările frecvente ale competenţei şi procedurile judiciare trenante, care sunt, însă, un alt rezultat dezolant al legilor adoptate de Parlamentul României. Considerăm, prin urmare, că asemenea modificări, adoptate în condiţii total lipsite de transparenţă, ar avea exclusiv meritul dubios de a destructura sistemul judiciar românesc, risc pe care sperăm că Senatul României nu îşi doreşte să şi-l asume. Reamintesc, totodată, că Asociaţia Magistraţilor din România este promotorul unui proiect de lege privind răspunderea magistraţilor, dar aceasta trebuie aşezată în matca ei firească, de drept, cu respectarea prevederilor constituţionale şi a condiţiilor determinate de lege, astfel încât răspunderea să nu aibă ca rezultat afectarea independenţei şi statutului magistratului ori vulnerabilizarea acestuia sub ameninţarea răspunderii financiare”, a declarat, marţi, preşedintele AMR, judecătorul Mona Pivniceru. www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.