Acasă Uncategorized Bucuresti: Opozitia vrea o dezbatere de durata la Legea pensiilor, PDL insista...

Bucuresti: Opozitia vrea o dezbatere de durata la Legea pensiilor, PDL insista pentru procedura accelerata

DISTRIBUIȚI

94760 – 12102010Biroul Permanent al Senatului a decis ca, la nivelul Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, să se formuleze un punct de vedere cu privire la posibilitatea ca, având în vedere precedentul dezbaterii “legii ANI” şi caracterul complex şi controversat al noii legi a pensiilor, Senatul să analizeze şi alte puncte din lege decât cel referitor la reducerea vârstei de pensionare pentru femei de la 65 la 63 de ani cerută de şeful statului, a declarat preşedintele Senatului,

 

 

 

 

 

Mircea Geoană, la finele şedinţei de birou de marţi.

“Este vorba, în principal, despre stagiul de cotizare al femeilor, problema vârstei de pensionare şi la bărbaţi, modul de calculare a punctului de pensie, probleme legate de pensiile speciale, ţinând cont de deciziile unor instanţe din România”, a adăugat Mircea Geoană.

Cu majoritate de voturi, Biroul permanent a aprobat calendarul dezbaterii legii, astfel: până marţea viitoare, Comisia juridică să prezinte punctul de vedere cu privire la scopul şi anvergura modificărilor pe care le va face Senatul asupra legii, până pe data 26 octombrie comisiile avizatoare să-şi exprime punctele de vedere, iar până pe 2 noiembrie Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială să finalizeze raportul, urmând ca dezbaterea în plen să aibă loc cu o proximă ocazie. Legea urmează să Intre în vigoare la 1 ianuarie 2011, ceea ce ar însemna un interval de timp suficient pentru analiză şi adoptare, a spus Mircea Geoană.

Preşedintele Senatului a menţionat, de asemenea, că liderul Grupului parlamentar al Partidului Democrat-Liberal a anunţat în cadrul şedinţei de Birou Permanent că îşi rezervă dreptul ca în şedinţa de plen din 13 octombrie să solicite o procedură accelerată cu privire la dezbaterea acestei legi. www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.