95179 – 25102010 – Preşedintele Traian Băsescu a participat, luni, alături de ministrul Apărării, Gabriel Oprea, la ceremonia de dezvelire a Monumentului închinat Eroilor militari români căzuţi la datorie, amplasat în Parcul Tineretului, în faţa Palatului Copiilor.
Şeful statului a depus o coroană de flori. De asemenea, preşedintele a oferit gradele de general şi amiral unor colonei.
Monumentul Eroilor militari români căzuţi la datorie a fost realizat prin contribuţia ministrului Gabriel Oprea şi a Primăriei Sectorului 4 al Capitalei, aşa cum scrie pe o plăcuţă aflată pe monument.
La eveniment au mai participat primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, cel al Sectorului 2, Neculai Onţanu, preşedintele Asociaţiei de Război, Marin Dragnea, şi ataşaţi militari.
La finalul ceremoniei, preşedintele Băsescu a plecat în aceeaşi maşină cu ministrul Oprea. www.promptmedia.ro