95029 – 20102010 – Comisarul Sim Kallas, vicepreşedinte al Comisiei Europene şi comisar responsabil pentru transport, s-a întâlnit la 19 octombrie, la Strasbourg, cu coordonatorii Comisiei de Transport și Turism a Parlamentului European, cărora le-a prezentat concluziile Consiliului ministerial pentru transport (desfășurat la 15 octombrie, la Luxemburg) precum și viitoarele inițiative ale Comisiei în domeniul transportului. Comisarul Kallas a informat coordonatorii TRAN asupra acordului la care s-a ajuns în cadrul Consiliului UE privind Directiva „eurovigneta”, care va permite Statelor Membre să introducă, pentru camioane, o nouă taxă aferentă costurilor externe (poluare, congestie, zgomot) suplimentară celei existente pentru accesul la infrastructura rutieră. De asemenea, vicepreședintele Comisiei Europene a prezentat dezbaterile ce au avut loc în cadrul Consiliului privind viitoarea politică UE în domeniul transporturilor (“Cartea albă a transporturilor – 2010 -2020”), care va fi adoptată de Comisia Europeană în luna decembrie.
Adriana Ţicău, vicepreședinta Comisiei de Transport şi Turism a Parlamentului European a solicitat vicepreședintelui Comisiei Europene, Siim Kallas, detalii privind procesul de revizuire al reţelei TEN-T ce va începe până la sfârșitul acestui an. „Politica de transport este esențială pentru coeziunea economică, socială şi teritorială a Uniunii Europene. Procesul de revizuire a politicii TEN-T trebuie nu doar să asigure definirea rețelei centrale pentru transportul trans-european şi nodurile de interconectare dintre aceasta şi statele vecine Uniunii, ci și să estimeze şi să asigure bugetul necesar şi sursele acestuia, astfel încât proiectele să poată fi implementate. De asemenea, având în vedere decalajul de dezvoltare dintre Statele Membre, în domeniul infrastructurii de transport, solicit ca viitoarea politică TEN-T să acorde o mai mare importanță dezvoltării sistemelor de transport din noile state membre”, a declarat Adriana Ţicău.
De asemenea, europarlamentarul român, în calitate de raportor al Parlamentului European pentru “Planul de acţiune privind aplicaţiile Sistemului Global de Radionavigaţie prin Satelit(GNSS)” a solicitat comisarului Siim Kallas suplimentarea bugetului pentru proiectul Galileo, având în vedere că sumele alocate în cadrul programului FP7 pentru acesta şi pentru GNSS sunt insuficiente pentru dezvoltarea de servicii specifice (servicii de radionavigaţie prin satelit, monitorizarea traficului, prevenirea dezastrelor şi intervenţii în situaţii de urgenţă etc).
Comisia de Transport şi Turism a Parlamentului European dedică agenda din data de 27 octombrie pentru dezbateri privind proiectele prioritare pentru reţeaua TEN-T, dezbatere la care vor participa cei 9 coordonatori ai acestora, desemnaţi de Comisia Europeană. Cu această ocazie, comisarul pentru transport va prezenta Comisiei TRAN şi calendarul viitoarelor măsuri privind dezvoltarea transportului trans-european. – www.promptmedia.ro