Acasă Uncategorized Bucuresti: Operatori si transportatorii autorizati cer Guvernului sa nu accepte obligatitivitatea echiparii...

Bucuresti: Operatori si transportatorii autorizati cer Guvernului sa nu accepte obligatitivitatea echiparii autovehiculelor cu anvelope de iarna

DISTRIBUIȚI

95509 – 04112010 – Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor  Autorizaţi din România (COTAR) atrage atenţia Guvernului că, introducerea  obligativităţii echipării autovehiculelor cu anvelope de iarna, pentru perioada 1 noiembrie – 31 martie, începând cu acest an, încalcă legislaţia europeană în domeniu transporturilor, la care România trebuie să se raporteze, a declarat Vasile Ştefănescu, preşedinte COTAR.

          ,,În majoritatea ţărilor europene, cu excepţia ţărilor nordice, măsura are caracter de recomandare”, spune Ştefănescu.

          Conform proiectului de OUG propus de Guvern, spune preşedintele COTAR, măsura vizează în mod preponderent vehiculele utilizate în transport, cu masa de peste 3,5 tone. În această categorie există o gamă variată de mărci, pentru care nu se fabrică anvelope de iarna. Totodată, perioda de aplicabilitate, stablită între 1 noiembrie – 31 martie, nu corespunde realităţilor climatice ale Romaniei, fiind suficient de multe zile în acest interval de timp, în care starea drumului nu impune utilizarea anvelopelor de iarna.

          COTAR atrage atenţia Guvernului că, efortul investiţional, pentru operatorii de transport, este foarte mare, iar termenul de aplicabilitate este mult prea scurt, fapt ce-i va obliga pe agenţii economici din transporturi să-şi restrângă imediat activitatea, fie să apeleze la credite împovărătoare, ceea ce va conduce la falimentul firmelor, la trecerea angajaţilor în şomaj, la presiuni majore pe Legea bugetului social.

          ,, Nu vedem graba de a aplica această OUG de echipare a mijloacelor de transport cu anvelope de iarnă într-un termen de 15 zile de la apariţia actului normativ. Pentru cele peste 5,3 milioane de autovehicule înmatriculate sunt necesare peste 22 milioane de anvelope care trebuie vândute rapid. Cine este interesat de această afacere. Avem convingerea că măsura preconizată vizează mai mult alte interese decât interesul creşterii siguranţei circulaţiei, aşa cum reiese chiar din nota de fundamentare,” susţine Vasile Ştefănescu, preşedinte COTAR.

          COTAR cere premierului Boc să nu adopte un asemenea document, care acum se află în faza de proiect la Ministerul Transprturilor şi Infrastructurii şi propune ca prevederile să fie incluse în Legea transporturilor şi să urmeze calea dezbaterii în Parlament. www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.