95714 – 11112010 – Salariaţii din Ministerul Finanţelor ameninţă cu noi acţiuni de protest, după ce preşedintele Traian Băsescu a blocat acordarea stimulentelor pentru bugetari. Ministrul Gheorghe Ialomiţianu are programate joi negocieri cu sindicaliştii.Protestele de luna trecută declanşate de angajaţii ministerului de Finanţe s-ar putea repeta. Funcţionarii sunt gata să întrerupă iar lucrul, după ce ordonanţa care reglementează acordarea stimulentelor a fost retrimisă la Parlament.
Bugetarii susţin că preşedintele Traian Băsescu se opune unei legi care a fost deja discutată de Legislativ.
Pentru a reduce cheltuielile, guvernul a tăiat stimulentele financiare care se acordau funcţionarilor. A adoptat ulterior o lege potrivit căreia aceste bonificaţii se vor acorda numai anumitor persoane, pe criterii de performanţă. Mii de bugetarii se plâng acum că au rămas cu salarii de doar câteva sute de lei. www.promptmedia.ro