Acasă Uncategorized NATO a decis să reducă KFOR

NATO a decis să reducă KFOR

DISTRIBUIȚI
nato

95407 – 02112010 – NATO a decis să reducă şi mai mult misiunea sa de menţinere a păcii din Kosovo, a anunţat şeful Alianţei, menţionând îmbunătăţirea situaţiei de securitate de la faţa locului. Ca urmare a reducerii planificate în mai multe etape, efectivul KFOR urmează să coboare la o zecime din cel de 50 000 de militari desfăşurat iniţial în zonă în urmă cu peste un deceniu. În următoarele câteva luni, KFOR îşi va reduce treptat prezenţa la aproximativ 5 000 de militari în total, marcând încă un pas în adaptarea KFOR

 

 

 

 

 

 

 la o prezenţă de descurajare”, a afirmat secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, într-o declaraţie emisă vineri.

O măsură similară aprobată în urmă cu peste un an a redus forţa internaţională, care număra aproximativ 15 000 de soldaţi la acel moment, la puţin sub 10 000 de militari în ianuarie. “Condiţiile de securitate din Kosovo continuă să se îmbunătăţească, ceea ce este un semn pozitiv nu doar pentru Kosovo, ci pentru întreaga regiune”, afirma Rasmussen în declaraţia postată pe pagina de internet a NATO. “Instituţiile locale sunt tot mai capabile să preia responsabilitatea sarcinilor de securitate”.

Înfiinţată în iunie 1999, în urma campaniei aeriene de 78 de zile lansate de NATO pentru izgonirea forţelor sârbe din Kosovo, KFOR conţine în prezent militari din 32 de ţări, inclusiv din 25 de state membre NATO. Aceasta operează sub mandat ONU şi sarcina sa este să menţină un climat de siguranţă şi securitate în ţara care şi-a declarat independenţa faţă de Serbia în februarie 2008. Belgradul şi sârbii kosovari continuă însă să se opună acestei măsuri. Deşi nu au existat izbucniri majore de violenţă în ţară de la separarea sa, tensiunile etnice din nordul dominat de sârbi au persistat.

KFOR, EULEX şi poliţia kosovară au înăsprit măsurile de securitate în jurul oraşului divizat Mitrovica în urma altercaţiilor dintre sârbi şi albanezi din septembrie, în care au fost rănite nouă persoane, inclusiv trei militari internaţionali. Acestea au avertizat de asemenea că nu vor tolera nici un fel de violenţă în Kosovo. “Am văzut în ultimele săptămâni şi luni… focuri de armă, explozibili, grenade de mână, chiar lupte şi revolte cu focuri de armă intensive, ca un scenariu de tipul războiului civil, astfel că am fost nevoit să reacţionez”, a declarat vineri comandantul KFOR, general maiorul Erhard Buhler, citat de AP. “Aceasta este în mod clar o ameninţare la adresa populaţiei”, a declarat generalul german reporterilor la o conferinţă de presă susţinută la Pristina, menţionând că nordul dominat de sârbi al Kosovo a rămas singura regiune volatilă din ţară.

Planul de reducere a efectivului nu va submina însă capacitatea forţei conduse de NATO de a face faţă oricăror potenţiale probleme. Decizia va însoţită de măsuri de o “mărire considerabilă a mobilităţii, mobilităţii aeriene, flexibilităţii şi nivelului de pregătire a contingentelor KFOR, pentru a compensa reducerea efectivului”, a afirmat Buhler. Remarcile sale au reiterat asigurările date de Rasmussen în declaraţia sa. “KFOR va rămâne capabilă să desfăşoare forţe rapid şi eficient oricând şi oriunde este necesar, inclusiv cu rezerve robuste”, a afirmat şeful NATO. “Misiunea KFOR de garantare a climatului de siguranţă şi securitate în Kosovo rămâne neschimbată”. – www.promptmedia.ro

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.