Acasă Uncategorized Bucureşti: Voiculescu îi scrie din nou lui Băsescu

Bucureşti: Voiculescu îi scrie din nou lui Băsescu

DISTRIBUIȚI

96545 – 09122010 – Preşedintele de onoare al PC i-a transmis o nouă scrisoare deschisă şefului statului, Traian Băsescu, în urma publicării Catalogului Capitaliştilor Români, care consemnează nivelul contribuţiilor antreprenorilor români la bugetul de stat.  “Domnule Preşedinte, Conform unei analize bazate pe cifre oficiale, familia Voiculescu a contribuit în ultimii 3 ani cu peste 60 de milioane de euro la bugetul de stat, iar suma primelor 30 de contribuţii ale capitalului românesc la buget depăşeste un miliard de euro. Este o sumă semnificativă, care ar putea susţine creştererea salariilor din sectorul bugetar la nivelul din iunie 2009. Ştiu, este insuficient pentru a acoperi intregul dezastru economic şi social pe care îl prezidaţi. Familia Voiculescu se va strădui, în continuare, să rămână cel mai mare contribuitor român privat la bugetul de stat, cu o medie de peste 20 milioane de euro anual. Însă, pentru ca acest efort să se resimtă benefic în viaţa românilor, ar ajuta ca şi dumneavoastră să mai reduceţi rata dezastrelor economice şi sociale. Acceptaţi să faceţi acest efort? Nu pentru moguli, ci pentru ţară! (pentru că, nu-i aşa, ţara este unica dumneavoastră grijă)”. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.